Baschetul din Liga Naţională revine în sala „Constantin Jude”. SCM Timişoara a...

Baschetul din Liga Naţională revine în sala „Constantin Jude”. SCM Timişoara a primit dreptul de a organiza două turnee

0
DISTRIBUIȚI

SCM Timişoara va disputa în sfârşit meciuri în propria sală. „Leii” au obţinut din partea FR Baschet dreptul de a organiza turneele cu numărul 8 şi 12 din actualul sezon de „criză” al Ligii Naţionale.

Perioada primului turneu atribuit oraşului de pe Bega este 14-17 martie, conform clubului care va evolua astfel pentru prima dată dată acasă in 2021. Adversarele echipei alb-violete vor fi atunci CSM Galaţi, CSM Târgu Jiu şi CSM Oradea.

„Mă bucur în mod mai special ca niciodată pentru atribuirea acestor două turnee şi când spun asta mă refer la faptul că avem ocazia să aducem din nou, după un an, competiţii în Timişoara la nivelul sporturilor de echipă în sală. Chiar dacă suporterii nu vor avea acces la meciuri ştiu că pentru comunitatea timişoreană va înseamna mult faptul că la sala <<Constantin Jude>> se va juca din nou. Este un efort comun al conducerii clubului, al primăriei şi al secţiei de baschet de a readuce sportul de performanţă pe parchet la Timişoara, iar aceste turnee vor fi în folosul întregii comunităţi pentru că mai multe echipe se vor caza şi vor sta la Timişoara pe durata competiţiilor.


Din punct de vedere economic nu este neglijat în această perioadă de pandemie că unele hoteluri vor avea un grad de ocupare foarte ridicat pe durata mai multor zile. Din punct de vedere organizatoric va fi multă muncă de făcut. După cum ştiţi, din raţiuni economice secţia de baschet îşi desfăşoară activitatea cu un număr restrâns de oameni, iar organizarea acestor turnee sub formă de bule epidemiologice pe timp de pandemie este un lucru care necesită un mult mai mare efort organizatoric, însă sunt ferm convins că vom organiza totul la un nivel profesionist şi că vom fi gazde bune, mai puţin în meciurile disputate de echipa noastră, în care ne dorim să obţinem victorii pe teren propriu. Nu ştiu ce se poate întâmpla până atunci, dacă printr-o minune se va permite accesul suporterilor, mă îndoiesc că se va întâmpla aşa ceva, însă deja ne-am gândit la acest lucru şi într-un fel sau altul vom simţi <<prezenţa>> fanilor lângă noi. Nu în ultimul rând, din punct de vedere sportiv va trebui să gestionăm factorul emoţional deoarece vor fi primele meciuri disputate pe teren propriu după mai bine de un an, dar sunt convins că echipa va răspunde în mod corespunzător. Mi-ar fi plăcut să transmit întregii ţări că o aşteptăm cu drag la Timişoara, asta rămâne valabil, însă din păcate mai trebuie să avem puţină răbdare şi să depăşim aceste momente dificile din viaţa noastră de zi de zi. Mă bucur că prin intermediul televiziunilor naţionale oraşul Timişoara şi sala noastră vor fi în centrul atenţiei iubitorilor sportului din România pentru aceste turnee”, a declarat antrenorul-manager Dragan Petricevic.

La finele turului echipa timişoreană ocupă locul 7 in elită, cu 19 puncte. Altfel, merită remarcat că SCM-ul a avut doi jucători activi sub tricolor recent. Mirel Dragoste şi Alexandru Olah au totalizat câte 4 puncte in jocul României cu Israelul, pierdut 71-79, meci care a contat pentru preliminariile EuroBasket 2022. „Leul” Nenad Markovic s-a aflat şi el in staff din postura de „secund”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.