Proiect inedit într-o comună din Timiș. Cum vor fi încălzite instituțiile publice

Proiect inedit într-o comună din Timiș. Cum vor fi încălzite instituțiile publice

0
DISTRIBUIȚI

Instituțiile din Șandra vor fi încălzite în viitorul apropiat cu apă geotermală, resursă de care dispune comuna, iar primăria va putea face economii serioase de la bugetul local.

Acest proiect este o premieră pentru județul Timiș și va fi posibil după ce primarul Luchian Savu a anunțat, marți, că a fost semnat proiectul „Sistem de producere și distribuție a energiei termice utilizând energie geotermală în comuna Șandra”. Finanțarea în valoare de 4,5 milioane euro este asigurată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).

Nu doar instituțiile publice vor avea de beneficiat de pe urma proiectului, a transmis PNL Timiș.


Școala, grădinița, biserica și primăria se află pe o imensă pungă de apă fierbinte. Practic, într-o stație de transformare, apa vine de la 1.300 de metri adâncime, la peste 90 de grade Celsius, și încălzește agentul termic care ajunge apoi în calorifere. Proiectul constă în săparea a două foraje, unul de captare a apei termale la 1.300 metri adâncime și unul de injecție.

„Acest proiect mult așteptat a fost aprobat și ne putem apuca de treabă! Astăzi a fost parcursă ultima etapă – semnarea electronică a contractului. În curând energia geotermală se va găsi în instituțiile publice, urmând ca apoi să ajungă și în casele dumneavoastră! Această energie este energia viitorului, ecologică, ieftină în comparație cu altele și nu este afectată de condițiile meteorologice”, a transmis primarul Luchian Savu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.