Al treilea „val” de covid la SCM Politehnica. Doi jucători sunt afectaţi,...

Al treilea „val” de covid la SCM Politehnica. Doi jucători sunt afectaţi, antrenamente mutate în online

0
DISTRIBUIȚI
Foto: SCM Politehnica / Facebook (arhivă)

SCM Politehnica se confruntă din nou cu noul coronavirus. De această dată clubul alb-violet a anunţat că doi jucători au fost depistaţi pozitiv cu COVID-19 şi, prin urmare, antrenamentele echipei din perioada următoare se vor desfăşura strict prin intermediul mediului virtual.

SCM Poli a suferit o lovitură în perspectiva pregătirii următorului duel din Liga Zimbrilor.


Alb-violeţii stau izolaţi la domiciliu după ultimele cazuri de îmbolnăviri apărute la echipă.

„Doi sportivi din cadrul echipei noastre au fost depistați ca fiind pozitivi cu virusul COVID-19 în această săptămână, ceea ce a dus la decizia ca pentru următoarea perioadă echipa să efectueze antrenamentele online. Cei doi sportivi manifestă o formă ușoară a virusului fiind izolați la domiciliu”, se arată în comunicatul clubului.

Pe 27 februarie timişorenii trebuie să joace la Bucureşti cu HC Buzău, echipa pregătită de Pero Milosevic. Handbaliştii bănăţeni au mai fost afectaţi de două ori în prima parte a sezonului de noul coronavirus iar regulamentul FRH e tranşant din acest punct de vedere, meciurile nedisputate nu s-au programat iar Poli a adunat trei eşecuri la masa verde (Suceava, Dinamo şi Baia Mare). Timişorenii au şi câştigat de două ori astfel, când adversarii lor din campionat nu au putut să se prezinte din aceleaşi cauze. SCM Poli ocupă locul 6, cu 25 de puncte adunate în acest sezon al elitei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.