Proiectul-pilot pentru vaccinarea anti-COVID în Timiș cu ajutorul medicilor de familie, discutat...

Proiectul-pilot pentru vaccinarea anti-COVID în Timiș cu ajutorul medicilor de familie, discutat de câteva săptămâni în Ministerul Sănătății

0
DISTRIBUIȚI

Una dintre ideile vehiculate la nivel local pentru accelerarea campaniei de vaccinare în Timiș, unde cererea depășește momentan capacitatea sistemului, aceea de a implica și medicii de familie în vaccinarea anti-COVID, este discutată la Ministerul Sănătății de mai bine de două săptămâni. Precizarea a fost făcută de dr. Andreea Moldovan, secretar de stat, în cadrul emisiunii PRESSALERT LIVE.

„Există un proiect-pilot propus pentru județul Timiș, ținând cont de disponibilitatea vaccinurilor care au o stabilitate mai bună la temperatura ambientală sau la 2 – 8 grade Celsius. E vorba de vaccinarea cu ajutorul medicilor de familie. Am avut discuții cu factori de decizie din județ, cu reprezentanți ai medicilor de familie, cu DSP-ul, este un proiect în organizare. În cele din urmă se va ajunge și la centre drive-through de vaccinare, în momentul în care vom avea un număr mare de vaccinuri disponibile. Este o etapă pe care am luat-o de la început în calcul”, a explicat dr. Andreea Moldovan, care a precizat că „de două săptămâni am vorbit cu reprezentanți ai medicilor de familie” în privința proiectului-pilot menționat.

Actualul secretar de stat a lucrat aproape un an, ca medic, într-un spital COVID din Brașov, și spune că a scăpat de infectare prin respectarea strictă a regulilor. „Această carantină de fapt sperie mai mult prin semnificația cuvântului, dar ea trebuie înțeleasă ca un factor de ajutor pentru populație. Este evidentă creșterea numărului de cazuri, și atunci sunt măsuri care se impun tocmai ca să protejeze populația. Nu este o sperietoare pentru oamenii din Timiș, nu trebuie să fie văzută ca o încordare, ca o tensiune, ca un război, ci ca o măsură menită să ajute populația. E important să nu ne îmbolnăvim și să scăpăm de această pandemie”, a spus secretarul de stat.

„O carantină în principiu își arată efectele cam pe la trei – patru săptămâni de la instituire. Trendul începe să fie descrescător mai devreme, dacă este corect aplicată. Carantina este o măsură prin care încercăm să se limiteze transmiterea unei infecții. Acest virus se transmite pe cale respiratorie, prin picături de salivă, de aceea este important să păstrăm distanța și să evităm aglomerațiile, aceasta este de fapt motivația carantinei. Carantina, dacă este instituită, trebuie să fie și aplicată și respectată corect.


Pentru că atunci când nu se respectă măsurile, sau când sunt respectate pe jumătate, deși populație este frustrată că are niște restricții, măsurile nu-și fac efectul. Și atunci apare o frustrare din toate punctele de vedere. Există, însă, numeroase dovezi științifice și studii care ne arată că o carantină bine implementată și bine înțeleasă de către cei care trebuie să o respecte poate să conducă foarte repede, într-un timp scurt, la o scădere a numărului de cazuri”, a explicat dr. Andreea Moldovan.

Președintele CJ Timiș, Alin Nica, își menține părerea că în Timișoara și comunele învecinate carantina a fost „de formă”, dar este de acord și cu dr. Moldovan. „Eu am spus și voi spune în continuare că nu sunt de acord cu o carantină de formă. Pentru că ce s-a schimbat în viețile noastre în aceste două săptămâni? Faptul că doar completam o declarație ca să ieșim din oraș sau ca să mergem la cumpărături? Nu s-a schimbat nimic, oamenii ocoleau aceste prevederi și treceau orice acolo numai ca să se poată deplasa. Foarte bine a menționat doamna secretar de stat, dacă o carantină nu este bine pusă la punct, nu va avea efecte. Eu am spus toate rezervele și observațiile încă de acum două săptămâni, în ședința CJSU, unde a fost prezent și domnul Arafat”, a spus Alin Nica.

Prefectul Zoltan Nemeth, prezent în studioul on.set.hdv, este de cu totul altă părere decât președintele CJ Timiș. „Desigur că se puteau lua și măsuri mai dure. Numai că în momentul în care analizezi ce măsuri iei trebuie să vezi și impactul lor. Consider că foarte importantă a fost măsura de a reduce mobilitatea în weekend și acele aglomerări formate în diverse locuri. S-a redus numărul persoanelor care pot fi concomitent într-un magazin. Apreciez inițiativele domnului Nica, în cadrul CJSU dumnealui și-a exprimat nemulțumirea, faptul că nu consideră că această carantină nu ar avea rezultatele dorite, dar nu doresc să intru într-o dezbatere politică. Dar toate propunerile sale, oricât de bune ar fi, iar unele dintre ele, după cum a spus și doamna secretar de stat, sunt avute deja în vedere la nivelul Ministerului Sănătății, sunt propuneri care poate ajută pe termen lung. În momentul de față, pe termen scurt, creșterea capacității de vaccinare la un nivel la care să evităm carantinarea nu are efect. Vorbim de un efect pe care poți să-l vezi peste minim o lună, în funcție de vaccinul utilizat, pentru că ai termen de 10 zile de la rapel pentru a avea efectele reale ale vaccinării”, a spus prefectul de Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.