Robu despre Ioan Nasleu: A mers cu noi, în vacanță în SUA,...

Robu despre Ioan Nasleu: A mers cu noi, în vacanță în SUA, să mă ajute să car trolerele. De ce ”când bea un păhărel vorbește numai prostii”

5
DISTRIBUIȚI

Fostul primar al Timișoarei a vorbit în emisiunea PRESSALERT LIVE despre „apropiații care l-au dezamăgit”, însă nu a dorit să socată pe nimeni în evidență.

„N-am să nominalizez, dar sunt bune aceste experiențe în viața fiecăruia. E foarte bine să ajungi să vezi că oamenii nu sunt așa cum ți se înfățișează. E total greșită acuza care a apărut frecvent că mie îmi plac lingușirile, că nu admit să fiu contrazis, nici vorbă de așa ceva. Cei mai apropiați au vorbit deschis întotdeauna, numai că nu știi niciodată ce se ascunde într-un om, cum îi este lui sufletul de fapt. Nu spun că toți s-au dezis de mine, dar am văzut că unii într-un fel se comportau când eu eram «mare șef», chiar dacă nu am făcut nimic ilegal niciodată, nimeni nu îndrăznește să-mi pretindă mie așa ceva, imaginea mea în acest sens e foarte veche. În schimb, s-au îndepărtat, s-au răcit așa brusc”, a spus Nicolae Robu.

Unul dintre cei care fostul primar insistă că i-a fost apropiat, dar nu prieten, este Ioan Nasleu, fostul director de la Piețe SA și fostul său consilier personal.

„Nu l-am numit niciodată prieten pe Ioan Nasleu, apropiat da. Am fost o dată cu el în concediu, într-adevăr, și a fost o altă greșeală pe care am făcut-o, că l-am luat cu mine în concediu. Au avem o hernie inghinală urâtă, pe care am și operat-o ulterior, iar în acea perioadă nu puteam să car bagaje, nu voiam să merg. A insistat soția să mergem, iar într-o discuție cu Nasleu a spus că și el avea de gând să meargă în zonă, și asta este realitatea, mi-a cărat trolerele,  nu e ceva jignitor, a fost cu noi să ne ajute, pentru că eu eram în acea situație. Și da, îmi era apropiat, n-am spus prieten niciodată, nu cred că doi prieteni vorbesc între ei cu «dumneavoastră». El a fost cu mine în acel concediu. La vremea respectivă nu avea imaginea atât de maculată cum și-a făcut-o ulterior. Sunt naiv, da, și mulți au profitat. Eu îmi închipui că și alții sunt ca mine, eu nu pot să-mi imaginez ticăloșia. Au profitat foarte mulți de această credulitate a mea. Eu am avut o discuție foarte serioasă cu el, mi-a explicat, s-a jurat pe orice că nu are relații cu acei oameni, că i-a cunoscut în contextul în care el se ocupa de K1, și a intrat în mediul acesta, dar că de câțiva ani nu mai are relații cu ei, doar că se mai întâlnesc la aniversări. I-am spus că nu mă pot băga în viața lui, dacă vrea să continue relațiile cu ei, dar i-am spus că trebuie să aleagă, nu poate fi și apropiat mie și în relații cu astfel de oameni”, a explicat Robu.

Acesta consideră că fostul său protejat a făcut o treabă bună la Piețe SA, dar că situația „aberantă” a relației dintre societate și autorități au împiedicat apariția unor progrese și mai notabile.

„Când eu l-am vorbit de bine, am făcut-o cu acoperire.


Eu știu că el a greșit mult față de dumneavoastră, și dumneavoastră față de el, el așa spune, nu sunt judecătorul. Nu l-am susținut nicio clipă pentru ceva fără să fi arătat și meritele. Când a ajuns președintele Consiliului de Administrație la Piețe SA a fost plin de inițiative, a umblat prin toate piețele, îmi aducea poze cu câtă mizerie a găsit, a pus lucrurile în mișcare, a intervenit să se facă ordine atât cât putea din acea poziție, era foarte preocupat. Când a ajuns director de asemenea a venit cu inițiative.(..) El a făcut treabă bună, și nici ca și conduită nu au fost probleme, era el mai excentric cu anumite reguli, dar nu era omul de care să te dezici. Pentru că are foarte multe calități, și e păcat că și-a bătut joc de ele, o să se supere poate că o spun public, dar i-am spus și lui de nenumărate ori. S-a operat de stomac și de atunci dacă bea un păhărel, vorbește numai prostii. Sunt convins că cele mai multe dintre lucrurile acelea le-a făcut sub influența alcoolului. Nu e o scuză, dar eu vă spun că dacă făcea asta și mai demult, ce am văzut mai recent că a ieșit la iveală, sigur că suporta consecințele din partea mea. Nu-l onorează și eu am avut de pierdut și am de pierdut ca imagine prin asocierea cu această componentă a lui. Păcat de componenta bună”, a spus Nicolae Robu.

„Nimeni nu mă șantajează pe mine. Nu s-a pus problema, nu doar cu el, cu nimeni, niciodată. Vedeți că sunt foarte relaxat, că la experiența mea de viață nu mă mai miră nimic. M-a mirat Ionuț Nasleu prin ce a făcut în ultimii ani, dar mai mult m-a enervat din momentul în care a reînceput să bea, pentru că o vreme nu a băut nimic, a ascultat de mine și s-a comportat foarte onorabil. Ei, când a început să bea a avut toate aceste ieșiri care îi fac foarte mult rău, i-am spus, și prin ricoșeu și mie, că doar a fost apropiat al meu. Acum nu mai vreau să-mi fie apropiat, cu conduita asta, cu limbajul pe care l-am văzut, nu putem să fim apropiați, cu părere de rău. Eu sunt sentimental de felul meu”, a mărturisit fostul edil-șef.

Acesta consideră că Nasleu a fost exclus pe bună dreptate din PNL, spre deosebire de fostul secretar general al filialei Timiș. „M-am mai văzut cu Alin Popoviciu și după alegeri de câteva ori. Consider că a fost absolut abuziv exclus din PNL, și va câștiga în instanță. Ionuț Nasleu a greșit, una din greșelile multe făcute de un an încoace este și aceasta. Cum poți să faci o declarație cu componente xenofobe, antisemite, nu se face așa ceva. Eu sunt convins că atunci când a făcut asta era cu ceva la bord, că eu îl cunosc cu mintea limpede și nu l-am auzit niciodată vorbind astfel. La el a fost un motiv să fie exclus”, este de părere Nicolae Robu.

Întrebat despre recentele dezvăluiri publicate de PRESSALERT.ro, Robu a minimalizat povestea dispensoarelor instalate de Nasleu la propria locuință, dar a admis că unele acuzații sunt grave. „Dacă s-au folosit cardurile societății (n.r. – Piețe SA) pentru cumpărături personale, e grav, dacă a făcut asta e furt. Dacă a făcut-o, eu nu știu. Eu sunt corect, nu apăr pe nimeni, e furt dacă a făcut asta”, a mai spus fostul primar.

5 COMENTARII

  1. Cind am citit afirmatia fostului primar Robu ca Nasleu s-a operat la stomac si de atunci cind bea un paharel spune numai prostii mi-am facut cruce. Un asemenea om pretins intelectual sa faca o asemenea legatura de determinare intre operatia de stomac a unui om si comportamentul acestuia este de neinteles. Asta este justificare domnului Robu ca prietenul lui sau fostul prieten spune prostii pentru ca s-a operat la stomac????
    Operatia la stomac cind a facut-o ? inainte de caratul bagajelor lui Robu in America? Nu existau hamali in aeroport, carucioare?
    Lamentabila manifestarea domnului Robu.

  2. …stiam si noi…ca e papagal….si ca e impotent….ati aflat putin cam tarziu.cam cat a costat sa va plimbe bagajele???
    oricum cred ca nu mai prinde joburi deastea….de hamali in gara.

  3. Inculpatul Robu Nicolae sa făcut de râs și nu numai este și penibil deoarece se vede clar că și în ultimul ceas îl acoperă pe Nasleu.

    Domnule Robu Nicolae actual inculpat, este clar că dacă Nasleu vorbește mergeti la pușcărie împreună.

    Dar nu încercați să tot o dați în prostii cu vorbe de inculpat.
    .
    Știm și știe toată Timișoara că sunteți regina în mafia imobiliara, se dovedeste clar prin blocurile de milioane de euro ridicate de copii inculpatului.

    Dar și Boța ziaristul nostru, sau mai bine zis singurul ziarist cu greutate sa muiat și la propriu și la figurat.

    Domnule Boța ați fost un prea mare domn cu inculpatul, poate aveți motivele dumneavoastră bine întemeiate???

    Data viitoare vă propun să ieșiți cu inculpatul la o cină???

    Domnule ziarist sper să vă reveniți la forma dumneavoastră…..!!!!

    Domnule profesor universitar și totodată inculpat nu o să scăpați de bratul legii, noi cetățeni vom fi foarte revoltați dacă nu o să răspundeți de toată paguba produsă statului roman prin furtul de terenuri din patrimoniul statului?????

    Sperăm că DNA nu o să mai fie așa de indulgent cu un actual inculpat.

Dă-i un răspuns lui Av Obirsanu Carmen Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.