Noul stadion al Timișoarei va avea pistă de atletism, spre nemulțumirea microbiștilor....

Noul stadion al Timișoarei va avea pistă de atletism, spre nemulțumirea microbiștilor. Alin Nica visează la organizarea unui Campionat European de Atletism

0
DISTRIBUIȚI

Stadionul care ar urma să fie construit în zona actualei arene „Dan Păltinişanu” va avea pistă de atletism, conform şefului CJ Timiş. Alin Nica a anunţat că s-a întâlnit cu Florin Florea, președintele Federației Române de Atletism, şi şi-a asumat demersurile ca în anul 2028 sau 2030 oraşul de pe Bega să organizeze chiar un European de atletism.

Mult aşteptatul stadion din Capitala Banatului ar urma să aibă pistă de atletism, aspect care de multe ori nu e pe placul suporterilor de fotbal. Actuala arenă are o pistă inutilizabilă, betonată şi distanţa dintre tribune şi teren e foarte mare. Timişoara mai are o pistă de atletism la arena „Ştiinţa”, unde e în lucru un alt proiect care prevede construirea unei tribune multifuncţionale de câteva mii de locuri.


La Craiova, de exemplu, s-au construit în ultima perioadă atât un stadion de mari dimensiuni destinat fotbalului, cât şi o arenă specială pentru atletism, separat. Un alt proiect al municipalităţii timişorene prevede construirea unei arene mai mici, în Calea Buziaşului (sub 15 mii locuri).

„Noul stadion din Timișoara pentru care primim finanțare de la Compania Națională de Investiții va avea pistă de atletism, iar astăzi, în cadrul întâlnirii cu Florin Florea – Președintele Federației Române de Atletism mi-am asumat să fac demeresurile necesare pentru adaptarea documentației astfel încât, în 2028 sau în 2030, Timișoara să aibă infrastructura necesară găzduirii Campionatului European de Atletism Seniori. Aceste candidaturi se pregătesc cu 8-10 ani înainte și de aceea trebuie începute demersurile încă de pe acum. În luna mai a acestui an așteptăm finalizarea studiului de fezabilitate pentru noul stadion și aprobarea finanțării în iulie în Guvern, iar în toamna acestui an sperăm să înceapă demolarea actualei arene sportive”, a scris Alin Nica pe pagina sa de Facebook.
În zeci de comentarii la postarea președintelui CJ Timiș, microbiștii și-au manifestat nemulțumirea față de această decizie. Amatorii de fotbal consideră că pista de atletism nu este o idee bună pentru cel mai mare stadion al orașului, ci mai degrabă pentru unul mai mic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.