Lucrări dintr-o valoroasă colecție de artă contemporană și artă sacră, într-o expoziție...

Lucrări dintr-o valoroasă colecție de artă contemporană și artă sacră, într-o expoziție virtuală

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1759552227">

„Stări iconice din colecția de artă a Părintelui Ioan Bizău”, o expoziție organizată de Museikon Alba-Iulia care cuprinde o selecție de peste 130 de lucrări ale câtorva dintre cei mai prestigioși artiști români contemporani, printre care și artiști timișoreni, pot fi admirate de toți iubitorii de artă în spațiul virtual.

Preotul profesor Ioan Bizău, cunoscut specialist în artă modernă și contemporană dar și în teologie liturgică, arta icoanei și arhitectură liturgică, a adunat, în cele peste patru decenii de activitate, o impresionantă și valoroasă colecție de artă contemporană și artă sacră, el numărându-se printre cei mai rafinați colecționari de artă din România. În expoziția deschisă cu prilejul sărbătorii Bunei Vestiri, pot fi admirate lucrări ale maeștrilor Ștefan Câlția, Sorin Dumitrescu, Constantin Flondor, ale lui Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Horea Paștina și Mihai Sârbulescu – întemeietori ai grupului „Prolog”, alături de Constantin Flondor.

Sunt prezente lucrări semnate de arădeanul Dacian Andoni, stabilit la Timișoara, timișorenii  Delia și Vlad Corban, Silviu Oravitzan, originar din Caraș-Severin, Sorin Scurtulescu, picturi ale artiștilor Dan Mohanu sau Mircea Tohătan, care au expus alături de grupul „Prolog” și ale altor numeroși artiști consacrați de pe întreg cuprinsul țării, tineri sau mai vârstnici, unii săvârșiți din această viață, dar cu toții preocupați de redarea sacrului în imagine.

Expoziția, ai cărei curatori sunt Ana Dumitran și Vasile Petrovici, poate fi vizitată până la sfârșitul lunii august, aici: Stări iconice – 3D virtual exhibition by Museikon | art.spaces | KUNSTMATRIX.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.