Artiștii de la Opera din Timișoara revin în fața spectatorilor cu o...

Artiștii de la Opera din Timișoara revin în fața spectatorilor cu o premieră

0
DISTRIBUIȚI

Redeschiderea sălilor de spectacole aduce pe scena operei timișorene o premieră, opera bufă „La serva padrona” de Giovanni Battista Pergolesi, care va avea loc sâmbătă, 15 mai, de la ora 19,00, și e considerată de managerul instituției, Cristian Rudic, „un foton din luminița de la capătul tunelului, atomul speranței la normalitate”, căci spectacolul, aparținând genului liric, e menit să ilustreze că „viața nouă se naște din ruine”. Spectacolul este pus în scenă de regizorul Silviu Purcărete, scenografia e semnată de Dragoș Buhagiar iar conducerea muzicală este asigurată de Mihnea Ignat.

Povestea este una simplă, cea a burlacului tomnatic Uberto, care se plânge mereu de servitoarea sa, Serpina, fie că nu i-a pregătit ciocolata, fie că refuză să-i aducă peruca, pălaria și haina, interzicându-i de fapt să iasă din casă.


Uberto cere ajutorul valetului său, Vespone, pentru a găsi o femeie cu care să se însoare, pentru a scăpa de Serpina cea neobrăzată. Aceasta mai are însă un atu și vrea să-l facă pe Uberto s-o ia de nevastă.

Opera a avut prima reprezentație pe scena teatrului „San Bartolomeo” din Neapole în 1733, ca un intermezzo al operei seria „Prizonierul mândru”, iar succesul acesteia a fost unul din marile evenimente consemnate de istoria muzicii, această creație a tânărului compozitor napolitan urmând să aibă un viitor strălucit după moartea sa și să contribuie hotărâtor la triumful operei buffa în întreaga Europă. Ea avea să influențeze viața artistică a altor țări, în primul rând pe cea a
Franței.

În rolurile principale au fost distribuiți Narcisa Brumar (Serpina), George Proca (Uberto) și Cristian Rudic (Vespone), iar spectacolul, a cărui durată este de o oră, este cântat în limba italiană și supratitrat în limba română.

Biletele puse în vânzare la agenția de bilete a operei reprezintă 30% din capacitatea sălii de spectacole iar accesul este permis cu respectarea prevederilor privind normele sanitare impuse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.