
ASU Politehnica a evitat eşecul cu FK Csikszereda în ultimul meci al sezonului. Rămasă fără şanse la baraj, echipa alb-violetă s-a văzut condusă cu 2-0 la pauză de amfitrioni, care mai luptau pentru obiectivul de a ajunge până la urmă în elită. S-a încheiat însă 2-2 după ce timişorenii au beneficiat şi de un autogol.
Meciul de pe „Municipal” a început cu o şansă mare pentru gazde, prin Rotar (min. 2), dar şi bănăţenii şi-au creat ocazii importante apoi, mai ales prin Axente, cu o ratare mare din şase metri, şi Ivanovici. Cei care au deschis însă scorul au fost cei de la Csikszereda, în minutul 32, când acelaşi Schieb, marcator şi în precedenta întâlnire de la Timişoara (1-0 pentru ciucani), a profitat de plasamentul lui Sofran şi a înscris din careu, dejucând o eventuală poziţie de ofsaid. La pauză avea să fie 2-0 căci Bauza a profitat şi el de o nouă eroare defensivă şi a trimis pe joc în dreapta lui Păduraru.
La reluare bănăţenii nu aveau ce pierde şi au atacat mai mult. Ivanovici (62) nu a putut marca pentru că Apro a respins de pe linia porţii. Dar un harghitean şi-a trimis 11 minute mai târziu mingea în propria poartă la centrarea lui Radunovic. Apoi s-a făcut 2-2, căci cu zece minute înainte de final Mera a punctat cu capul din centrarea lui Ivanovici.
Putea să fie 3-2 în final pentru oricare dintre combatante. Ciucanii au fost mai frustraţi, căci inclusiv dacă ar fi câştigat nu s-ar fi calificat penrtu barajul de Liga I.
Dunărea a remizat în Bănie şi va întâlni Hermannstadt la baraj. În timp ce Mioveniul va întâlni o „fostă” a antrenorului lor Alex Pelici, Hermannstadt. ASU Poli a încheiat sezonul cu 41 de puncte, pe locul 6. A fost cea mai bună stagiune de până acum a echipei susţinute şi financiar de suporterii viola. A fost de asemenea probabil şi ultimul meci al lui Dan Alexa în postura de „principal” la alb-violeţi.
FK Csikszereda: Gyenge – Takacs, Kelemen, Apro, Bor – Savin (62, Bara), Casiadi (62, Csuros) – Pinter, Bauza (75, T. Suciu), Schieb (46, Jebari) – Rotar (75, Meszaros). Pe bancă: Karacsony – Csonka. Antrenor: Valentin Suciu.
ASU Politehnica: Păduraru – Sofran (46, Jurj), Mera (cpt.), Bocşan, S. Popovici (62, Casado) – D. Radu, Codrea, Coadă (37, Ignea), Ivanovici – Axente (62, Plazonja), Radunovic (76, Munteanu). Pe bancă: Cuzmanovici – R. Rus, D. Andrei, Manea. Antrenor: Dan Alexa.
UPDATE Dan Alexa: „I-am felicitat…”
„Sunt dezamăgit pentru că am ratat foarte multe situaţii, aceeaşi problemă a noastră, nu reuşim să dăm gol. Apoi am avut nişte greşeli individuale impardonabile, cam în nota noastră… Băieţii au liber până miercuri, după aceea o să stau de vorbă cu ei, aşa de final şi o să fie o vacanţă. I-am felicitat pentru parcursul acesta de play-off, pentru că deşi rezultatele nu au fost conform aşteptărilor mele, cred că jocul nu a fost cu nimic inferior niciunei echipe”, a fost reacţia lui Dan Alexa după jocul din Harghita.
„Chirurgul” a anunţat totodată o analiză de final de sezon şi că mai multe detalii despre planurile de viitor vor fi oferite în cadrul unei conferinţe de presă: „Vom face un bilanţ, planuri de viitor şi îmi voi prezenta părerea despre ce ar trebui să fie la anul”.