După 40 de ani, OMV Petrom a încetat exploatarea zăcământul de gaze...

După 40 de ani, OMV Petrom a încetat exploatarea zăcământul de gaze naturale Partoș. Începe dezafectarea instalațiilor

0
DISTRIBUIȚI

OMV Petrom a anunțat că va începe procedurile de dezafectare a instalațiilor aferente zăcământului de gaze naturale de la Partoș, epuizat.

Producția din zăcămintele de gaze naturale din zona Foeni – Partoș – Moravița a început în urmă cu 40 de ani și a încetat în noiembrie 2020. Acum, continuitatea alimentării cu gaze naturale a localităților conectate direct la infrastructura de la Partoș trebuie asigurată prin prin Sistemul Național de Transport (SNT), fie printr-o conduct nouă, fie printr-o conductă deja existentă, activitate care este în afara atribuțiilor legale ale unui producător de gaze naturale.

Din 15 iulie, OMV Petrom nu va mai opera conducta și instalațiile aferente zăcământului de gaze natural Partoș.


Conform normelor legale, OMV Petrom va începe dezafectarea instalațiilor de la Partoș, ca parte a procesului de sistare a exploatării.

Zăcământul de la Partoș a alimentat, direct, timp de 32 de ani, localitățile Banloc, Voiteg, Deta, Denta și Stamora-Moravița, printr-o conductă care transporta gazele naturale de la zona de producție Foeni – Partoș – Moravița la distribuțiile de gaze din zona respectivă.

În contextul epuizării zăcământului și al abandonării instalaților aferente, OMV Petrom poate preda conducta existentă către oricare firmă are are responsabilitatea legală a transportului sau distribuției de gaze naturale.

În ultimii trei ani, producția medie zilnică de gaze naturale produse de zăcământul Partoș a fost, în medie, de numai 3.500 Smc/zi, insuficientă pentru necesarul localităților menționate, în special în timpul sezonului rece.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.