Fortuna Becicherecu Mic a confirmat revirimentul în Liga I feminină. Victorie obţinută...

Fortuna Becicherecu Mic a confirmat revirimentul în Liga I feminină. Victorie obţinută pe final cu Vasas Odorhei

0
DISTRIBUIȚI
Foto: ACS Fortuna Becicherec’ Feminin / Facebook

Fortuna Becicherecu Mic şi-a revenit etapa trecută după o serie nefastă în play-off-ul Ligii I feminine iar astăzi a câştigat şi pe teren propriu.


A fost 2-0 cu Vasas Odorhei iar timişencele păstrează şanse la poziţia ecundă în finalul stagiunii.

Fortuna s-a impus greu la Galaţi în runda trecută, scor 1-0 cu Universitarea, dar a avut şi azi emoţii că ar putea încheia la egalitate cu Vasas. Echipa bănăţeană a risipit abia pe final aceste temeri.

Golurile au fost marcate de Cosmina Dușa, cu capul în minutul 85, pentru ca în prelungirile partidei Shaira Pera (90+1), intrată pe parcurs, să puncteze cu un şut în cros din marginea careului.

Fortuna a început partida cu: Roşu – Jivan, Codrescu, Bistrian, Heisu, Ienovan, Colsenicenco, Deca, Şodinca, Rognean, Duşa.

În urma acestui succes trupa din Becicherecu Mic se află pe locul 4, cu 35 de puncte, doar unul mai puţin faţă de Heniu şi Piroş Arad, care au remizat azi în duelul direct. În etapa viitoare bănăţencele au şanse mici la puncte, căci joacă pe terenul liderului neînvins „U” Olimpia Cluj. Jocul e programat miercuri, 26 mai, de la ora 12.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.