Hoți care furau catalizatoare din mașini parcate, prinși de polițiștii timișoreni

Hoți care furau catalizatoare din mașini parcate, prinși de polițiștii timișoreni

4
DISTRIBUIȚI

Unele grupuri de hoți s-au specializat în furtul de catalizatoare auto, piesă extrem de scumpă care conține mici cantități de aur și platină.

Trei bărbați veniți tocmai din Vaslui au fost reținuți pentru 24 de ore de către polițiștii Secției 3 Timișoara pentru comiterea unor furturi de componente auto.

„Joi, în urma investigațiilor efectuate și a probatoriului administrat, polițiștii Secției 3 Timișoara au reținut trei bărbați de 20, 38 și 40 de ani din Vaslui. În noaptea de 10 spre 11 februarie a.c., polițiștii Secției 3 Timișoara au surprins în flagrant trei bărbați care au sustras trei catalizatoare de la trei autoturisme parcate pe străzile Hebe și Crizantemelor din Timșoara. Componentele auto au fost recuperate de polițiști. În microbuzul cu care se deplasau au fost găsite mai multe ustensile folosite pentru comiterea furturilor, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, a transmis IPJ Timiș.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, cei în cauză fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

În cursul zilei de azi, cei trei bărbați urmează a fi prezentați magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Spărgători în serie, arestați preventiv

De asemenea, IPJ Timiș informează că doi tineri de 20 de ani au fost arestați pentru o perioadă de 30 de zile fiind cercetați pentru furtul mai multor bunuri din locuințe și din autoturisme aflate în Timișoara.

„Miercuri, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Secției 4 Timișoara au identificat și reținut doi tineri, de 20 de ani, bănuiţi de furturi din locuinţe și din auto.


În fapt, în perioada 23 decembrie 2020-30 marie 2021, tinerii ar fi sustras mai multe bunuri, precum scuter, televizor, bicicletă, bormașini etc. din două locuințe și mai multe autoturisme de pe raza orașului, creând un prejudiciu de aproximativ 20.000 de lei. Prejudiciul a fost recuperat parțial de către poliţişti”, a transmis IPJ Timiș.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, tinerii fiind reţinuţi pentru 24 de ore, iar joi, magistrații au dispus măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, aceștia fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiş.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a tinerilor precum și pentru recuperarea în totalitate a prejudiciului.

4 COMENTARII

    • Mai e o echipa din Lugoj,pe care i-au prins zilele astea cu cateva catalizatoare in portbagaj.E plin de gunoaie din astea.Ar trebui sa li se confiste masinile si din vinderea lor la licitatie,sa isi ia pagubitii alte catalizatoare.

  1. Și in Lugoj se fura catalizatoare in fiecare săptămâna.. au prins 2 băieți acum o luna parca.. dar tot se fura in continuare.. nu se mai fura bicicletele acum.. sunt la moda astea.

Dă-i un răspuns lui Eu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.