Incident neobișnuit pe autostrada A1, astăzi, echipajele de urgență din cadrul ISU Timiș fiind solicitate să intervină pentru stingerea unui incendiu la un autoturism la kilometrul 514, pe sensul de deplasare Orțișoara – Giarmata. S-a dispus alertarea unui echipaj din cadrul Punctului de lucru Pișchia, cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Timișoara și o ambulanță SAJ.
„La sosirea echipajelor la locul intervenției, au constatat că incendiul se manifesta la întregul autoturism.
Cele două persoane care se aflau în mașină le-au transmis pompierilor că au sărit din mașină, deoarece s-a produs un incendiu la compartimentul motor și au rămas fără frână. Cele două persoane (un bărbat de 23 ani cu traumatism cranio cerebral deschis și o tânără de 17 ani care prezenta escoriații la nivelul membrelor inferioare și superioare) au necesitat îngrijiri medicale, ulterior fiind transportați la spital”, a transmis ISU Timiș
Incendiul la autoturism a fost lichidat, autoturismul fiind afectat în proporție de aproximativ 90%.
Foto: Arhivă