Industria ospitalității timișorene a pierdut 40% dintre angajați. Ce spune președintele HORETIM

Industria ospitalității timișorene a pierdut 40% dintre angajați. Ce spune președintele HORETIM

3
DISTRIBUIȚI

Cu restaurantele și terasele deschise la capacitate maximă, proprietarii acestora se văd puși în situația de a nu avea cu cine să lucreze.

Pandemia i-a lăsat șomeri pe mulți ospătari și bucătari, iar unii dintre aceștia s-au reorientat profesional, preferând domenii de activitate mai sigur, care nu pot fi atinse dacă revin în număr mare îmbolnăvirile cu coronavirus.

Corina Macri, președintele HORETIM și proprietara restaurantului Casa del Sole spune că industria este pusă la pământ și trebuie reclădită.

„Din punct de vedere al resurselor umane, aceasta este cea mai gravă problemă cu care ne confruntăm.


Am avut foarte mulți oameni care au făcut reconversia aceasta profesională și care nu vor să se întoarcă pentru că noi nu avem o predictibilitate, nu știm să le spunem: veniți că vom funcționa. Nu știm ce se întâmplă având în vedere că nu este clarificată poziția noastră. Și doi, prin poziția noastră aproape de vestul Europei, sunt mulți care pleacă având în vedere că se caută personal în industria ospitalității și nu putem ține pasul cu salariile”, ne-a declarat Corina Macri, președintele HORETIM.

Aceasta spune că industria ospitalității timișorene a pierdut peste 40% din forța de muncă în pandemie.

„Am reluat evenimentele, am constatat că este o dorință brutală a tuturor de a ieși, de a socializa, cred că ne-au lipsit tuturor momentele acestea. Noi suntem aceeași din pandemie, ne e greu, dar ne bucurăm că oaspeții vine spre noi, înseamnă că lumea are încredere în această industrie”, ne-a mai spus Corina Macri.

3 COMENTARII

  1. mai impartiti din profit si la salariati, nesatuilor! angajati tot felul de nepriceputi, ii platiti cu salarii de mizerie, enervati si consumatorii cuvasa servire, iar voi nu mai stiti ce sa faceti cu banii. Vi se pare normal sa avetiasini de lux, masinibde epoca, proprietati de nu le mai stiti numarul chiar si in alte tzari, ca doara voi meritati, ca munciti. Pai ia faceti va singuri banii aia multi daca asa important e rolul vostru si asa putin important al angajatului, nici n-o sa le simtiti lipsa angajatilor, ei contribuie putin, de aia au si salarii asa mici, nu? „Madam” Macri, ca sa beneficieze angajatul de sanatate si educatie ce zici matale ca s motivele sa se tireze in alte tari, sistemele alea tre finantate, cu impozitul, cas, si cass din salarii de cacao, n-au cum sa functioneze sistemele, deci tot la salarii ajungem. Nu v ar fi rusine, imbuibatilor si lacomilor ce sunteti. Pentru cei cativa patroni din horeca ce chiar se straduiesc si pentru angajati, jos palaria, dar nu stiu daca or fi 5 in tot Timisul.

  2. Domnule antiVrajeala,
    Părerea mea este ca compari mere cu lubenite.
    Hai sa facem următorul exercițiu de imaginatie:
    Toți comparați salariile din IT cu salariile din HORECA, și aruncați cu diferite jigniri și denigrați fără sa fiți în cunoștință de cauza.
    In primul rand, afla care sunt taxele pe salariile din horeca și care sunt taxele pentru cele din IT.
    In al doilea rand, lasă tipsul, bacșișul acolo 1 luna de zile, întreg, fără sa ciupesti din el nici măcar banii de țigări, și i-ai pe toți 1 data, la sfârșitul lunii.

    Tu crezi ca dacă în HORECA ar fi taxele ca în IT, iar tu ai lasa tipsul in firma la care lucrezi, nu ai primi salariul ca în IT?

    In schimb, tu ești exemplul clasic de roman, care vrea sa fie și satul și cu slănina întreaga.

    O seara buna.

  3. Domnule antiVrajeala, Părerea mea este ca tu compari mere cu lubenite. Hai sa facem următorul exercițiu de imaginatie: Toți comparați salariile din IT cu salariile din HORECA, și aruncați cu diferite jigniri și denigrați fără sa fiți în cunoștință de cauza. In primul rand, afla care sunt taxele pe salariile din horeca și care sunt taxele pentru cele din IT. In al doilea rand, lasă tipsul, bacșișul acolo 1 luna de zile, întreg, fără sa ciupesti din el nici măcar banii de țigări, și i-ai pe toți 1 data, la sfârșitul lunii. Tu crezi ca dacă în HORECA ar fi taxele ca în IT, iar tu ai lasa tipsul in firma la care lucrezi, nu ai primi salariul ca în IT? In schimb, tu ești exemplul clasic de roman, care vrea sa fie și satul și cu slănina întreaga. O seara buna.

Dă-i un răspuns lui Vrajeala Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.