Zi aniversară pentru Adrian Igrișan, vocea formației Cargo

Zi aniversară pentru Adrian Igrișan, vocea formației Cargo

0
DISTRIBUIȚI
Foto. Facebook Adrian Igrișan

Vocea formației Cargo, Adrian Igrișan împlineşte astăzi 49 de ani, ocazie cu care îi urăm un sincer „La Mulţi Ani”!

Artistul s-a apucat de muzică la vârsta de 13 ani. Ambiţia lui, la început, era aceea de a deveni baterist, urmând în această direcţie cursurile Şcolii Populare de Arte, însă trupa din cartier avea nevoie de un vocalist, aşa a ajuns „Baciu“ să cânte vocal. Trupa se numea ABiS. Mai târziu a început studiul chitării şi a altor instrumente şi între timp a studiat şi canto clasic. În anul 1992, Igrişan intră pe postul de vocalist în trupa sibiană RIFF, cu care participă la Festivalul Internaţional „Rock ’92” de la Arenele Romane din Bucureşti, alături de toate marile nume din rock-ul românesc. În 1995, Adi Igrişan părăseşte trupa RIFF după ce a cântat împreună cu Cargo într-un concert de susţinere pentru Ovidiu Ioncu „Kempes” care suferise un accident de motocicletă. După acel recital, Adi Igrişan rămâne în trupa Cargo pentru a-l suplini pe Kempes până la refacerea acestuia. După ce Kempes s-a refăcut îndeajuns pentru a reveni pe scenă, „Baciu“ a rămas pe post de vocea a doua şi chitarist-armonie.


În anul 2003, Kempes a plecat în Australia, iar astfel „Baciu“ a preluat postul de vocalist principal al trupei.

Anul acesta, amatorii de rock au avut parte de o veste cât se poate de interesantă, prin apariția trupei Manic Sinners compusă din Adrian Igrișan, Ovidiu Anton și Toni Dijmărescu. Cei trei muzicieni cu o bogată activitate și notorietate, și-au unit forțele și pregătesc albumul de debut, „King of the Badlands“, ce va fi lansat anul acesta de casa de discuri Frontiers Music, liderul mondial în sectorul rockului melodic.

Adrian Igrișan (mijloc), alături de Adi Bărar și Alin Achim Foto: Facebook Adrian Igrișan

Recent, membrii formației Cargo au participat la lansarea unui loc special pentru copiii cu nevoi speciale din Constanța. E vorba de Grădina Senzorială a cărei menire este de a aduce natura mai aproape de copiii cu dizabilități. Gradina poartă numele fondatorului trupei Cargo, Adi Bărar, care s-a stins din viață în luna martie a acestui an. Realizarea grădinii snezoriale a fost posibilă datorită campaniei Music for Autism, membrii trupei Cargo fiind ambasadorii acesteia.

„Adi este aici. Nu îl vedem dar îl simțim. Este o inițiativă minunată. Toată campania a fost de a lungul anilor un eveniment foarte frumos și sincer si cu incarcatura mare. De asta venim de la Timisoara la Constanta, pentru ca ne au impresionat oamenii astia. Această gradină va purta numele lui Adi, ceea este onorant pentru noi.”, a declarat Adrian Igrișan, cu această ocazie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.