Continuă războiului între cele două tabere din PNL Timiș: „Biroul Politic Local...

Continuă războiului între cele două tabere din PNL Timiș: „Biroul Politic Local ales al filialei Timișoara nu poate fi de acord cu jignirile repetate adresate colegilor de partid”

1
DISTRIBUIȚI

Alin Nica și Dănuț Groza continuă acțiunile de forță la adresa membrilor PNL Timișoara, susține „tabăra Ambruș”.

„Biroul Politic Local ales al PNL Timișoara își manifestă susținerea față de Raul Ambruș, președintele ales al PNL Timișoara și protestează față de atitudinea jignitoare arătată la adresa membrilor partidului de către președintele interimar al PNL Timiș, Alin Nica și de secretarul general, Dănuț Groza. Constatăm cu regret că participanții la conferința de alegeri de sâmbătă sunt jigniți într-o comunicare oficială a conducerii județene și sunt catalogați drept «scandalagii» sau «un grup de oameni adunați într-o sală», având în vedere că sunt aceiași colegi care au făcut campanie pentru actuala conducere”, se arată într-un comunicat de presă transmis miercuri seara de către tabăra Ambruș a PNL Timiș.

Liberalii din tabăra Ambruș susțin că întreaga responsabilitate a organizării alegerilor cade în sarcina secretarului general al PNL Timiș, Dănuț Groza, care a coordonat Comisia de organizare a alegerilor, ale cărui acțiuni și derapaje nu sunt sancționate de către președintele interimar al PNL Timiș, Alin Nica, ba chiar sunt încurajate și susținute.

„Spre exemplu, desfășurarea evenimentului într-o sală cu 870 de locuri, când pe convocator erau înscrise 914 persoane, precum și contractarea unei firme de pază. O informație eronată o reprezintă faptul că membrii ai PNL Timișoara au pătruns în Sala Capitol fără a avea voie.


Toți membrii PNL Timișoara care au cotizația plătită la zi, fac parte din CCL Timișoara, iar cei care nu s-au regăsit pe convocator nu aveau drept de vot. Toți membrii care și-au exercitat dreptul statutar de a participa la ședință din calitatea de membrii și nu aveau drept de vot nu au votat”, se mai arată în comunicat.

Conform Statului PNL orice limitare a drepturilor membrilor, în afara celor statutare și legale, este interzisă și atrage răspunderea disciplinară.

„Menționăm că toți membrii au intrat statutar în sală, pentru că fac parte din CCL, fiind membrii PNL Timișoara, și statutul le permite să ia cuvântul sau să își exprime punctul de vedere. Ne manifestăm protestul și față de apelativele publice ale secretarului general al PNL Timiș, Dănuț Groza, care își permite să jignească un deputat al partidului, Claudiu Chira, un fost secretar de stat performant, Cătălin Iapă, și un consilier județean, Liviu Cocean, referindu-se la colegii noștri cu diverse apelative care aduc atingere imaginii PNL Timiș și persoanelor în cauză”, a mai transmis PNL Timiș în numele susținătorilor lui Raul Ambruș.

Biroul Politic Local ales al PNL Timișoara respinge categoric decizia luată ieri de către Biroul Politic Județean de numire a unui BPL interimar având în vedere rezultatul alegerilor de sâmbătă, 3 iulie.

„Atragem atenția asupra faptului că alegerile nu pot fi anulate conform statutului prin voința unilaterală a președintelui interimar al PNL Timiș, Alin Nica, a secretarului general al PNL Timiș, Dănuț Groza sau in baza unei decizii CODA. Drept urmare ne vom adresa forurilor superioare ale partidului și vom cere, la rândul nostru, invalidarea Biroului Politic Local Interimar Timișoara, numit de BPJ Timiș in 6 iulie și confirmarea luării la cunoștință a rezultatelor alegerilor din data de 3 iulie. Biroul Politic Local ales al PNL Timișoara respectă fiecare membru al partidului și nu poate fi de acord cu jignirile repetate adresate colegilor de partid”, a mai transmis Biroul Politic Local ales al PNL Timișoara.

1 COMENTARIU

  1. Tiganie! Nu de orice fel, ci una de ”dreapta”! Nici nu e de mirare, intr-un oras dominat de tigani si de partide de dreapta, nu are cum sa fie altfel! Dealtfel, cam peste tot unde se afla ”dreapta” la putere, se poate constata aceeasi tiganie!

Dă-i un răspuns lui Werner von Sechsenhausen Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.