Adrian Cionca, despre „curcubeul compromis”: „Timișoara este condusă de un tânăr care...

Adrian Cionca, despre „curcubeul compromis”: „Timișoara este condusă de un tânăr care pare tot mai pustiu de Dumnezeu”

4
DISTRIBUIȚI

Omul de afaceri Adrian Cionca, prim-vicepreședinte al PSD Timiș, a reacționat pe pagina sa de Facebook după ce în oraș a început un festival al diversității.

„Văd cu ochii minții, acel decembrie însângerat din 1989, în care, zeci de mii de oameni se rugau împreună într-o suflare: ,,Tatăl Nostru care ești în ceruri…’’, de pe treptele Catedralei până în balconul Operei, pe străzile adiacente, oamenii își ridicau ochii spre cer și implorau ca divinitatea să-i scape de abominabilul comunism.

Pastorul Petrică Dugulescu, mitropolitul Nicolae Corneanu, profesorul Ivan Evseev și alți clerici luminați, alături de simpli credincioși, militau pentru o lume nouă, în care credința în Dumnezeu și în reîntoarcerea la valorile pierdute ale vieții, să devină o realitate în România de atunci și din viitor”, a transmis Adrian Cionca.

Prim-vicepreședintele PSD Timiș a mai precizat: „32 de ani mai târziu, Timișoara este condusă de un tânăr care pare tot mai pustiu de Dumnezeu. Omul, cu veleități vocale foarte frumoase, a concertat în biserici creștine, dar acum a uitat complet cât de importantă este credința și ce mult contează respectul pentru cei care sunt adepții ei. Primarul Timișoarei a uitat că este conducătorulunui oraș al rozelor, al inimilor sincere care bat pentru adevărata iubire. După eșecul unor plimbări pe bicicletă, cu străzi închise și mulți nervi, dar cu costuri mari dintr-un buget secătuit de Colterm, primarul a dat liber la un festival LGBT plătit tot din banii noștri. A ras de pe listă evenimente cu valoare și anvergură, dar a plasat strategic fix o demonstrație scandaloasă care să incite spiritele și așa revoltate de starea de degradare a orașului martir.”

Adrian Cionca a fost de părere că este fluturată ostentativ mândria de a fi diferit.

„Curcubeul, trecerea luminii albe printr-un spectru după fiecare ploaie, a fost semnul legământului lui Dumnezeu cu Noe, că El nu va mai distruge lumea prin potop. Acest simbol a fost compromis într-o mândrie ciudată, a omului care este zdrobit de patimă, de frică, de însingurare și de faptul că știe că faptele lui nu sunt demne de urmat. Ca un recul, se organizează marșuri prin care este fluturată ostentativ mândria de a fi diferit, manifestări cu care nu ne simțim solidari și care lezează conduita unui creștin”, a afirmat Cionca.

Acesta a mai fost de părere că „mândria de a fi TIMIȘOREAN înseamnă să nu te lași călcat în picioare, înseamnă să lupți cu demnitate, înseamnă premiere și idei vizionare, înseamnă să îți susții echipa atunci când este condusă cu 8-1 de Steaua.


Acesta este spiritul Timișoarei!”

Acesta face apel la timișoreni să nu permită risipirea banilor orașului.

„Dragi timișoreni, haideți să nu lăsăm să se risipească banii orașului, banii noștri de fapt, pe proiecte culturale care sunt prioritare doar pentru primar și clica lui netimișoreană. Nu este normal să lezezi majoritatea ca să faci fericită minoritatea. Acest manifest al meu nu este un îndemn la ură și nici la homofobie! Acești semeni ai noștri tânjesc înlăuntrul lor după o viață curată, o viață echilibrată, acceptare și adevărata iubire. Învrăjbirea care ar veni din partea noastră nu ajută pe nimeni. Dar mă gândesc, chiar aceasta trebuie să fie prioritatea acestui oraș martir al României? Dacă ar învia pentru câteva clipe cei pe care i-am amintit, oare nu ar muri la loc nemulțumiți de ceea ce văd astăzi în Timișoara?”, a spus Adrian Cionca.

Politicianul are un îndemn și pentru primarul Dominic Fritz.

„Domnule primar, dacă tot ați vrea să faceți ceva semnificativ pentru această minoritate, nu ați face mai bine un centru de consiliere creștină pentru a-i ajuta cu adevărat pe cei în durere și în depresie? De ce folosiți banii noștri pentru ceva ce nu hrănește decât mândria unui grup care se dorește protagonist într-o manifestare deșănțată și trivială, în plin post de Sfânta Maria? Oare chiar intenționat a fost suprapus festivalul curcubeu peste importanta sărbătoare ortodoxă?  Cred că puteați măcar atât să evitați! Identitatea timișorenilor vine și din acel spirit de echipă regăsit dincolo de rezultate, este acea expresie care spune „hai că putem, azi în Timișoara, mâine în toată țara”, dar mai presus de orice vine din respect”, a transmis Adrian Cionca.

Liderul social-democrat este de părere că Timișoara merită altceva.

„Din păcate, domnule Fritz, ca primar al acestui incredibil oraș, sunteți veriga slabă care nu înțelege nimic și nu are soluții bune pentru nimic. Sper ca la un moment dat toată lumea să priceapă că sunteți un tip extrem de subțire, fără idei bune, disperat să se facă remarcat și să se bage în seamă, fără direcție, fără diplome de arătat, fără domiciliu și cu intenții care sunt contrare celor promise în candidatură. Timișoara merită altceva! Toți care mai credem în valorile și în identitatea Timișoarei ar trebui să reacționăm. Deschis, frontal, asumat.

Dl. Fritz chiar crede că dacă suntem educați și respectăm opinia celorlalți, chiar putem accepta orice. Există limite peste care nu vom trece niciodată!  Noi știm cine suntem domnule Fritz, dumneata știi cine ești?”, a mai adăugat Adrian Cionca, prim-vicepreședinte al PSD Timiș.

4 COMENTARII

  1. Ma da cine e Cionca asta de tot isi da el asa cu presupusul?
    Daca vrea sa dea lectii prima data sa plece din psd, si dupa aia vorbim ce vrea el. Cata vreme e in psd ciocu mic!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.