Cluburi amendate la Timișoara pentru că au dat muzica prea tare

Cluburi amendate la Timișoara pentru că au dat muzica prea tare

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali au făcut mai multe controale la localurile din oraș pentru a vedea cât de tare depășește muzica lor decibelii legali. Agenții au vrut să vadă în ce măsură sunt deranjați de gălăgie timișorenii care locuiesc în apropierea cluburilor.

De la începutul sezonului estival și până în prezent cele mai multe probleme au fost constatate în zone precum Piața Unirii, Corneliu Coposu, zona Stadion, canalul Bega, zona Muzeul Satului, Parcul Rozelor unde s-au constatat încălcări ale legii cu privire la liniștea publică.

Din 1 iunie și până în prezent, polițiștii locali au dat 27 de amenzi în valoare de 40.000 de lei firmelor care au încălcat grav normele de conviețuire socială.

De asemenea, o berărie din Piața 700 este în pericol de a fi închisă.


„Ca urmare a sancțiunilor repetate aplicate de polițiștii locali s-a demarat procedura legală de propunere a suspendării activității SC DEL CORSO FAMILY SRL de către compartimentul de specialitate din cadrul Primăriei Timișoara. Poliția Locală atenționează că va continua acțiunile privind  tulburarea liniștii publice și că va lua măsuri severe de sancționare atât în cazul persoanelor juridice dar și în cazul persoanelor fizice”, au informat reprezentanții Poliției Locale. Localul este proprietatea aceleiași firme care deține și hotelul unde consilierul local Ana Munteanu a încercat un flagrant care s-a soldat doar cu un scandal de proporții.

Instituția le cere timișorenilor să sprijine aceste acțiuni, iar în cazul în care au localuri sau petreceri în apropiere care deranjează liniștea publică să sune la 0256.968 sau 0256.246.112.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.