Prefectul de Timiș a trimis Corpul de Control la primăriile din județ....

Prefectul de Timiș a trimis Corpul de Control la primăriile din județ. Ce nereguli s-au găsit

1
DISTRIBUIȚI

În anul 2020, Corpul de Control al prefectului a efectuat 11 controale la primăriile și consiliile locale din județul Timiș, iar în 2019 zece controale.

În perioada ianuarie 2021 – iulie 2021, Corpul de Control al prefectului a făcut 20 de controale în județul Timiș, din care două controale în perioada ianuarie – februarie și 18 controale în perioada martie – iulie 2021.

Printre atribuțiile prefectului se numără și verificarea respectării legalității de către autoritățile administrației publice locale și îndrumarea acestora pentru aplicarea normelor legale.

Pe lângă analiza actelor administrative emise de primari și consiliile locale în urma comunicării acestora către prefectură, se realizează și verificări la sediul primăriilor prin intermediul corpului de control al prefectului.

Prefectul Zoltan Nemeth spune că de la o medie de un control pe lună, acum se efectuează chiar și două controale pe săptămână, majorând astfel cu mult numărul localităților în care s-au deplasat echipele de control ale prefectului, efectuând în primele șapte luni ale anului 2021, aproape câte controale s-au efectuat cumulat în anii 2019 și 2020.

Primăriile controlate în această perioadă a anului 2021 au fost: Ciacova, Otelec, Buziaș, Recaș, Iecea Mare, Pișchia, Giarmata, Variaș, Sânpetru, Comloșu Mare, Criciova, Bârna, Banloc, Livezile, Șag, Pădureni, Remetea Mare, Topolovățu Mare, Belinț și Lovrin.

Pentru verificarea modului de completare a Registrului agricol, s-a constituit o comisie mixtă de control compusă din reprezentanți ai Instituției Prefectului, Direcției Regionale de Statistică, Direcției pentru Agricultură și Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

În majoritatea primăriilor controlate s-au identificat probleme și s-au lăsat măsuri concrete privind modul de completare a registrului agricol, în special în ceea ce privește crearea de conturi și completarea acestuia în formă electronică, respectiv în Registrul Agricol Național (RAN).

Printre neregulile constatate se numără: necomunicarea în termen legal a hotărârilor de consiliu local și a dispozițiilor primarului, către prefect; modalitatea de numerotare a dosarelor de ședință; lipsa la dosarele de ședință a proceselor verbale de afișare/dezafișare a proceselor verbale ale ședințelor consiliului local; lipsa rapoartelor anuale de activitate ale unor primari prin care se prezintă starea economică, socială și de mediu și lipsa întocmirii și/sau publicării declarațiilor de avere ale unor primari/viceprimari și/sau a unor consilierilor locali.

De asemenea, alte probleme găsite în timpul verificărilor se referă la lipsuri în regulamentele de organizare și funcționare a consiliilor locale sau neadaptarea în anumite cazuri a acestora cu legislația actuală; lipsa programului audiențelor consilierilor locali și neefectuarea publicității acestuia; lipsa în preambulul dispozițiilor primarului sau hotărârilor de consiliu local a temeiului legal în baza cărora sunt emise aceste acte administrative, ori invocarea doar a legilor aplicabile fără indicarea articolelor incidente; lipsa la dosar a unor acte premergătoare hotărârilor de consiliu local, fără de care proiectele de HCL nu puteau fi introduse pe ordinea de zi (referat de aprobare, aviz de comisii sau rapoartele compartimentelor de resort) și denumirea incorectă a anumitor acte în acord cu codul administrativ (de exemplu referatul de aprobare intitulat ca și expunere de motive, deși legislația s-a modificat cu privire la acest aspect odată cu OUG nr.


57/2019 privind Codul administrativ);

În funcție de neregulile constatate efectiv în fiecare primărie, s-au prevăzut și măsuri de remediere și s-au stabilit termene în acest sens, în majoritatea cazurilor fiind respectate termenele pentru îndeplinirea măsurilor dispuse.

„Aceste activități de control și îndrumare vor continua și în perioada următoare pentru a evita, pe cât posibil, situații de nerespectare a legii în cadrul primăriilor și consiliilor locale, scopul lor fiind în primul rând preventive”, a transmis prefectul Zoltan Nemeth.

1 COMENTARIU

  1. Avocatul ăsta care a pus umărul la jaful proprietății statului (a noastre, a tuturor) prin retrocedarea centrului Timișoarei către țiganii care n-au avut acolo proprietăți niciodată NE INTOXICĂ CĂ EL MUNCEȘTE PENTRU STATUL ROMÂN? NU, pe el l-au pus acolo ca să rămână ilegalitățile imobiliare din Timișoara tot așa, nedovedite și nepedepsite, iar el ne aburește cu nimicuri.

Dă-i un răspuns lui Avocatul țganilor Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.