Testările tramvaiului Bozankaya continuă, la Timișoara. Liniile, curățate de STPT

Testările tramvaiului Bozankaya continuă, la Timișoara. Liniile, curățate de STPT

0
DISTRIBUIȚI

Potrivit viceprimarului Ruben Lațcău, tramvaiul Bozankaya a intrat în a doua lună de teste. Noul tramvai funcționează conform așteptărilor celor de la Autoritatea Feroviară Română (AFER), departamentul specializat din Ministerul Transporturilor. Aceasta este autoritatea responsabilă pentru omologarea tramvaiului conform legii în vigoare, performanța fiind comparată cu specificațiile tehnice. Omologarea este necesară pentru orice produs feroviar nou introdus pe piața europeană, iar cel mai important aspect este siguranța pasagerilor.

Momentan, testele se desfășoară pe linia 9 în timpul serii, perioadă în care circulația este suspendată parțial.

Astfel, în 26 – 28 iunie s-au realizat testele de compatibilitate electromagnetic, în perioada 3 – 6 august se realizează o parte din testele de frânare, între 9 și 13 august se vor realiza testele de zgomot și restul testelor de frânare, iar din 16 până în 20 august se vor realiza testele de tracțiune.

„Omologarea va fi finalizată în septembrie și pasagerii se vor putea bucura de noua achiziție la scurt timp după, când aceasta va intra în circulație cel mai probabil pe linia 1.


Simultan, STPT a început să curețe tramele de pământ și mizerie, ceva esențial pentru teste și lucrările includ spălare manuală și mecanizată. De câteva luni am pornit acest demers și ne întâlnim cu situații care mai de care, inclusiv momente în care e nevoie să fie scos pământul cu ranga. Poate sună a ceva banal, dar acumularea de reziduuri, vegetație moartă și pământ poate duce la disconfortul general al pasagerilor, călătorii cu hopuri, deteriorarea echipamentului, sau chiar deraieri, riscuri pe care le vrem complet eliminate”, a precizat viceprimarul Ruben Lațcău.

Edilul a mai declarat că după finalizarea testelor, Bozankaya va livra două tramvaie lunar.

„Aștept să finalizăm aceste teste ca apoi să primim și restul de garnituri din partea producătorului, care își asumă să ne livreze undeva la două tramvaie pe lună și să crească treptat ritmul. Cu siguranță până la sfârșitul anului viitor, și deci înainte să înceapă Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023, vor fi în funcțiune toate cele 21 de tramvaie noi”, a mai adăugat Ruben Lațcău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.