Timișorenii sunt invitați să ia acasă un maidanez. Când are loc primul...

Timișorenii sunt invitați să ia acasă un maidanez. Când are loc primul târg de adopții

0
DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 21 august, în zona Flora,  între orele 10 și 14, timișorenii sunt invitați să se implice în soluționarea problemei câinilor fără stăpân.

Primăria Timișoara lansează campania de adopție a câinilor fără stăpân, aflați în adăpostul public. În cadrul campaniei, vor fi organizate cinci târguri de adopții canine, sub sloganul „Și mie îmi stă bine în lesă! Ia-mă acasă!”

Primul târg de adopții va fi organizat sâmbătă, 21 august, între orele 10 și 14, pe platforma betonată din Parcul Alpinet, între Flora și Podul Mihai Viteazul (Andrei Șaguna). Timișorenii care doresc să adopte vor fi așteptați de 15 câini deparazitați, vaccinați, sterlizați, microcipați și foarte sociabili.

În fiecare zi de sâmbătă la Danyflor, cu sprijinul voluntarilor, se derulează programe de socializare pentru patrupedele aflate în adăpost, care fac parte din pregătirea lor pentru adopție.

La Danyflor sunt în jur de 400 de câini fără stăpân, cifra fiind diferită în fiecare zi.


De pildă, în 12 august erau 426, iar la 1 august erau 412. Timișorenii iubitori de animale pot adopta câini și direct din adăpost, în fiecare zi, în timpul programului de lucru, iar informații detaliate pot fi găsite pe www.danyflor.ro  sau pe Facebook.

Propunerile, sugestiile, cererile de colaborare, participare și voluntariat pot fi trimise pe toată durata campaniei (august-octombrie 2021), pe adresa de e-mail: alexandra.pintea@primariatm.ro sau pot fi înregistrate pe site-ul primăriei, www.primariatm.ro (sesizari/ mediu, parcuri și spații verzi/  animale fără stăpân)- https://www.primariatm.ro/sesizari-si-reclamatii/.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.