O nouă etapă dintr-un proiect educațional inedit. Lecții filmate cu drone, transmise...

O nouă etapă dintr-un proiect educațional inedit. Lecții filmate cu drone, transmise în direct pe internet

0
DISTRIBUIȚI

În această săptămână se lansează o nouă serie de lecții interdisciplinare cu drona, care se desfășoară în cadrul proiectului „Educație la înălțime”. Aceste lecții sunt transmise gratuit către toate școlile din țară, iar din primăvară, când proiectul-pilot s-a extins la nivel național, până în această toamnă, au fost atrase peste o mie de școli.

Prima lecție va fi transmisă live joi, 30 septembrie, de la ora 11,00, din localitatea cărășeană Armeniș, aflată în Munții Țarcu. Zimbrul, ursul, lupul și alte animale sălbatice din Carpați surprinse în imagini spectaculoase, vor fi „vedetele” lecției a cărei temă este viața terestră. Lecția va fi susținută de Irina Constantinescu, profesor de geografie la eco-școala Cândești-Vale din județul Dâmbovița și coordonator a rețelei de profesori „Educație la înălțime”, alături de invitați surpriză.

Aceasta va cuprinde și un concurs premiat cu un weekend în Măgura Zimbrilor, cu cazare într-o cabană, mâncare sănătoasă gătită de gospodinele locului și un ghid de excepție, ranger-ul Matei Miculescu, iar deja consacratul concurs din timpul lecției se va finaliza cu stabilirea claselor care vor intra în direct prin Zoom la lecția următoare.

Lecțiile „Educație la înălțime” au acum și un canal propriu de YouTube, unde acestea vor fi transmise în direct și vor fi postate toate materialele, promo-urile și filmele ce țin de proiect.

Realizate de profesori din diferite părți ale țării, aceste lecții se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani, iar transmisiunea în direct pe Youtube poate fi găzduită de orice profesor în clasă, la discipline precum geografie, biologie, istorie, explorarea mediului sau dirigenție.


Formatul „Educație la înălțime” a fost declarat câștigător la un concurs de inovație în educație și a fost testat într-un proiect pilot în județul Hunedoara, după care a fost extins la nivel național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.