Raed Arafat consideră că școlile nu ar mai trebui închise din cauza...

Raed Arafat consideră că școlile nu ar mai trebui închise din cauza COVID-19

1
DISTRIBUIȚI

elevi

„Dacă opresc educația complet pentru al doilea an, s-ar putea nici anul viitor să nu avem școală, pentru că nimeni nu are garanția că pandemia se termină anul viitor”, a răspuns Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, unei întrebări despre deschiderea școlilor în format fizic pentru toți elevii, a transmis edupedu.ro.

Acesta a declarat la conferința Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției că dacă elevii ar fi fost lăsați din nou să facă școală online și ar fi stat acasă, aceștia ar fi fost, de fapt, cu prietenii sau în alte locuri aglomerate cum ar fi pe stradă sau la mall.

„Dacă mergem pe risc zero să stea copilul acasă eu nu vă garantez că va sta acasă”, a spus Arafat, care a explicat că „risc zero am zis că nu există, întotdeauna asumăm unele riscuri”.

„Apelul Unicef și apelul tuturor este: primul lucru pe care-l deschizi sunt școlile și ultimul lucru care-l închizi sunt școlile.


Și acesta are un motiv de lungă durată, nu de moment. Dacă continuam, pentru că am trecut printr-o perioadă în care școlile au fost închise, școlile au fost pe online, copii ba făceau, ba nu făcea, în online, dacă mai trece încă un an, și fără pregătire, și fără școală, și cu soluții care putem să le evităm până la o limită – că risc zero am zis că nu există, întotdeauna asumăm unele riscuri – dacă mergem pe risc zero să stea copilul acasă eu nu vă garantez că va sta acasă, s-ar putea să fie pe stradă, cu colegii lui cu prietenii lui, să fie la mall, să fie în altă parte, dar nu în școală. Așa că sunt soluții care se iau pentru reducerea riscului, care nu poate fi redus la zero niciodată, dar în același timp trebuie să pun în balanță și Educația. Dacă Educația o opresc complet al doilea an, intrăm pe online și pe soluții care nu sunt perfecte și care încă trebuie perfectate pentru viitor, și vin și spun că nu începem școala și iarăși întârziem, s-ar putea, pe această logică, nici anul viitor să nu avem școală, pentru că pandemia nimeni nu are garanția că se termină anul viitor, ce variantă apare ce variantă nu. Noi am vorbit pentru găsirea unor soluții de conviețuire și azi, acestea includ vaccinarea, respectarea regulilor și toate celelalte” a spus Raed Arafat.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui tibi Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.