„Tache, Ianke și Cadâr”, cu o distribuție de excepție, la Timișoara

„Tache, Ianke și Cadâr”, cu o distribuție de excepție, la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Horaţiu Mălăele, Răzvan Vasilescu şi Mihai Constantin readuc în fața publicului textul lui Victor Ion Popa – „Take, Ianke şi Cadâr”.

Spectacolul se va juca, în premieră pentru orașul nostru, pe scena Operei Române luni, 11 octombrie (reprezentație care este deja sold out) și marți, 12 octombrie, începând cu ora 18:00.

Textul, o comedie savuroasă în trei acte, scris în 1932 şi pus în scenă în acelaşi an la Teatrul Maria Ventura, a fost montat pentru prima dată la Bulandra în 1957 de regizorul N. Al. Toscani.

La peste şase decenii de la montarea lui Toscani, Horaţiu Mălăele readuce pe scenă cele trei tipologii umane, întrupându-l pe evreul Ianke şi distribuindu-i în rolurile turcului Cadâr şi românului Take pe Răzvan Vasilescu şi pe Mihai Constantin.

Alături de cei trei interpreţi principali, din distribuţie vor mai face parte: Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan şi Matei Constantin.


Scenografia spectacolului i-a fost încredinţată Mariei Miu.

Piesa aduce în prim plan povestea de viaţă a celor trei prieteni negustori, abordând cu subtilitate problematica rasei, credinţei şi religiei, a statutului individual şi de grup, reamintindu-ne astfel că diferenţele nu sunt neapărat un motiv de disensiuni, dar şi că buna înţelegere poate funcţiona pe fondul acceptării şi al asumării a ceea ce ne defineşte şi ne diferenţiază de ceilalţi.

Românul Tache, evreul Ianke și turcul Cadâr sunt trei negustori care își duc traiul modest într-un orășel de provincie. Chiar dacă sunt de etnii diferite, cei trei negustori trăiesc în bună înțelegere și sunt prieteni de peste 30 de ani. Însă, viața lor liniștită este tulburată de momentul în care își fac apariția Ionel, fiul lui Take și Ana, fiica lui Ianke. Cum evoluează relația celor trei rămâne să descoperiți luni, 11 octombrie, și marți, 12 octombrie.

Biletele sunt disponibile online, în rețeaua iabilet.ro. În curând vor fi disponibile și la Casieria Operei precum și Casieria Teatrului Național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.