Călin Lupu a lansat albumul de debut: „E un disc sincer, scris...

Călin Lupu a lansat albumul de debut: „E un disc sincer, scris cu o chitară acustică, un pix si o foaie…“

0
DISTRIBUIȚI

Numele lui Călin Lupu este cunoscut în rândul melomanilor care participă la concertele desfăşurate în Timişoara. Fostul participant la concursul Vocea României a lansat albumul său de debut „Angels with dirty wings“, care cuprinde 11 piese.

„Scriu piese de peste 10 ani și asta e terapia mea. Albumul ăsta înseamnă mult pentru mine pentru că sunt 11 piese care simțeam că trebuie să iasă. Albumul e produs de Răzvan Mărcuci și ne-am apucat de el acum patru ani. Trebuia să iasă anul trecut dar din păcate a venit pandemia și a trebuit să-l amânăm. E un album sincer, scris cu o chitară acustică, un pix și o foaie. Cam așa se scriu toate piesele mele. Am vrut să fac un album care să rezoneze cu oamenii și în care să se regăsească.


În vremurile astea de incertitudine și izolare mai ales mentală cred că arta e singură cale să nu o luăm razna. Mi-am dorit mult să scot un album exact cum îl simt, fără să mă gândesc la altceva. E un feeling fantastic! Dacă îți pui sufletul în ceva mai devreme sau mai târziu lumea o să reacționeze. O să scriu muzică și o să cant până o să pot“, a spus artistul timișorean.

Melodia care dă titlul acestui debut, „Angels with dirty wings“, s-a calificat, cu trei ani în urmă, în finala concursului „The UK Songwriting Contest“, la categoria rock. Din juriul acestei manifestări au făcut parte Kipper Eldridge (producătorul muzical al celebrului Sting), Stuart Epps (producător muzical care a colaborat cu Elton John, Robbie Williams, Led Zeppelin, Bill Wyman, Paul Weller, George Harrison, Oasis), Simon Ellis (producător muzical pentru S Club 7, Britney Spears) şi alţi manageri şi ziarişti britanici binecunoscuţi în industria de profil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.