Alex Mihai, chitaristul trupelor Raven’s Heart și Syn Ze Șase Tri a câștigat două medalii de aur în cadrul celei de-a 7-a ediții a Salonului Internațional de Invenții și Inovații “Traian Vuia” din Timișoara. Cele două premii câștigate au fost pentru „chitară semi acustică și chitară bass semiacustic cu design inspirat din familia instrumentelor cu arcuș“ și „sistem de sonorizare mobil cu design inspirat din cutiile muzicale mecanice“.
„Am avut plăcerea să lucrez în magazinele Sound Creation din Timișoara și M&C Music din București, unde am și vândut, am făcut consiliere, am reparat chitare și alte instrumente, învățând din ce în ce mai mult și prinzând curaj să încep să creez ceva unic. Pe perioada lockdown-urilor, am avut timp să încep să pun cap la cap idei pe care le aveam de multă vreme, și așa au luat naștere primele planuri de producție a unor instrumente hibride, o fuziune între chitare și instumentele clasice cu arcuș. Soarta a făcut să pot ajunge să pot prezenta planurile mele domnului Bâzgan Nicolae, director al fabricii de instrumente muzicale Hora, de la Reghin, care a fost binevoitor să ma ajute să le pot realiza, prin fabricarea anumitor componente pe care ulterior, le-am pus cap la cap și am reușit să fac primele 3 prototipuri. Ulterior, am devenit și colaboratori oficiali ai Hora Reghin, noi (Raven’s Heart), realizând o serie de prezentări pentru instrumentele produse de Hora, dar și să fim implicați în dezvoltarea unor instrumente muzicale. Odată cu faptul că am devenit colaboratori, s-a mai întâmplat un lucru foarte fain. Eu, lucrând la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, ca administrator, am putut să îmi dau frâu liber creației în timpul liber și am reușit să aduc într-o formă finită încă o serie de 3 chitare prototip, perfect funcționale, pe aceeași idee dar mult mai performate ca primele, care să completeze și mai mult imaginea gotică victoriană pe care am adoptat-o cu Raven’s Heart, dar care m-au dus la un alt nivel în cariera mea“, spune Alex Mihai.
Artistul care și-a început cariera muzicală fiind elevul lui Cristi Gram a devenit cunoscut melomanilor alături de formația Stacatto, care mai apoi s-a transformat în Syn Ze Sase Tri, trupă în care evoluează și-n prezent. Alex Mihai a făcut parte și din componența celor de la Negură Bunget, iar cu trei ani în urmă, împreună cu Paula Gherasim a pus bazele formației Raven’s Heart.
Conform mărturisirilor proprii, în viitorul apropiat pasiunea sa pentru creația de noi instrumente muzicale va putea fi admirată și în cadrul concertelor.
„Câțiva profesori din cadrul Facultății de Arte și Design au văzut creațiile mele și m-au încurajat să fac un doctorat în design de instrumente musicale. Și nu pot să nu le mulțumesc și lor pe această cale, în special domnului Florea Hariton, Iosif Mihailo, Dan Apostu, Remus Rotaru, Camil Mihaescu, de fapt întregului colectiv profesoral, care m-a încurajat, dar și familiei mele care mereu mi-a fost alături încă de la începuturi. I love you all!!! Așa mi-am luat inima în dinți, m-am înscris, am intrat, și am început un nou drum care cu siguranță mă va ajuta să mă dezvolt și mai mult pe partea aceasta de creație de instrumente musicale. Astfel, ca orice student doctorand, am început și eu să particip la expoziții cu creațiile mele, și prima mea expoziție unde am expus 4 chitare prototip și un sistem mobil de sunet cu design inspirat din estetica cutiilor musicale mecanice, a fost la Salonul Internațional de Invenții și Inovații “Traian Vuia” din Timișoara, ajuns deja la a 7-a ediție, unde pe lângă alte 348 de invenții, am expus și eu, și unde m-am simțit măgulit de cât de apreciate au fost instrumentele create de mine în colaborare cu fabrica Hora. Cu siguranță vor mai urma și alte expoziții dar și alte instrumente, și sper ca în cel mai scurt timp șă fie și concerte unde să puteți vedea și voi creațiile mele muzicale dar și instrumentele“, spune artistul.