Prefectura Timiș a anunțat că, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 395 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV2, care provoacă boala COVID-19, din 986 teste efectuate (din care 474 teste rapide). Cele mai multe cazuri noi sunt din Timișoara (217), Lugoj (16), Giroc (15), Șag (12), Dumbrăvița (11) și Sacoșu Turcesc (10). Din totalul persoanelor identificate pozitiv în ultimele 24 ore la nivelul județului Timiș, 59 au vârsta sub 18 ani.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este în Timiș de 10,14 (față de 10,17 ieri și 10,11 sâmbătă), în timp ce în Timișoara a ajuns la 12,75 (față de 12,71 ieri și 12,74 sâmbătă).
În nu mai puțin de 85 de localități din Timiș rata de infectare pe 14 zile este peste 3/1.000 locuitori, iar în 22 dintre acestea este peste 10/1.000, după cum urmează:
BRESTOVĂŢ | 18,44 |
SÂNANDREI | 16,98 |
MOŞNIŢA NOUĂ | 16,05 |
BECICHERECU MIC | 15,16 |
BUCOVĂŢ | 15,16 |
REMETEA MARE | 14,38 |
PĂDURENI | 14,31 |
GIROC | 14,25 |
DUMBRĂVIŢA | 13,87 |
SACOŞU TURCESC | 13,85 |
OHABA LUNGĂ | 13,66 |
MUNICIPIUL TIMIŞOARA | 12,75 |
TOPOLOVĂŢU MARE | 12,54 |
COŞTEIU | 12,53 |
GHIRODA | 12,24 |
CHEVEREŞU MARE | 11,28 |
SÂNMIHAIU ROMÂN | 11,14 |
ŞAG | 11,03 |
ORAŞ CIACOVA | 10,76 |
MĂNĂŞTIUR | 10,59 |
ORAŞ JIMBOLIA | 10,27 |
ORAŞ GĂTAIA | 10,05 |
În alte șase localități din Timiș coeficientul infectărilor pe ultimele 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este între 2 și 3.
De la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul județului Timiș s-au administrat 509.610 doze vaccin împotriva virusului SARS-CoV2.
Numărul persoanelor vaccinate complet împotriva COVID-19, de la debutul campaniei și până în prezent, în centrele de vaccinare din județul Timiș este de 257.417. Unui număr de 48.082 persoane li s-a administrat până acum doar prima doză de vaccin împotriva COVID-19. În total au fost administrate 30.288 doze de rapel Doza 3. Din totalul dozelor administrate până în prezent, s-a înregistrat un procent de 0,03% reacții post-vaccinale, de intensitate scazută spre moderată (155 reacții în total).
În această dimineață, în spitalele din județ erau internate 571 de persoane confirmate sau suspecte cu COVID 19, dintre care 63 la Terapie Intensivă.
În ultimele 24 de ore au fost raportate nouă decese survenite în urma complicațiilor provocate de coronavirus, ceea ce duce bilanțul pe Timiș la 1.605 de morți, de la începutul pandemiei.
DSP Timiș a anunțat astăzi că 14 focare sunt active în județ și se află în supraveghere epidemiologică.