
Politehnica şi Rapid s-au văzut de nu mai puţin de trei ori în stagiunea trecută şi de fiecare dată giuleştenii au avut câştig de cauză. „Fraţii” se revăd acum în duelul din optimile de finală ale Cupei României după cum s-a stabilit la tragerea la sorţi de azi.
Deoarece au fost mai slab clasaţi în sezonul trecut chiar în urma unei lupte în play-off-ul Ligii 2 cu Rapid, timişorenii vor avea avantajul terenului propriu în derby-ul în manşă unică de la finele lui octombrie. Mai exact jocul va fi pe 27 octombrie de la ora 15.30, dacă nu va fi televizat.
Poli le-a depăşit pe Lipova şi Slobozia, în deplasare, pentru a ajunge în faza optimilor, în timp ce rapidiştii au trecut de Mioveni la lovituri de departajare în turul anterior.
„Frumos meci. Pentru început aş dori să precizez că prezenţa în această etapă a competiţiei este rodul muncii desfăşurate de Dorin Toma şi echipa şi cred că trebuie apreciată ca atare. Cupa este o competiţie cu un specific aparte, ştim cu toţii acest lucru şi privită din această perspectivă ne permite să avem speranţe. Legat de jocul cu Rapid, eu cred că este un joc care ne va permite să ne cunoaştem, să ne evaluăm potenţialul pe care-l avem la momentul actual şi raportat la nivelul Ligii I, pentru că acolo ne dorim cu toţii să revenim într-un viitor nu foarte îndepărtat.
Privită din perspectiva suporterilor, pentru că până la urmă fotbalul este pentru suporteri, eu cred că este cea mai interesantă partidă a acestei etape a Cupei României, pentru că se întâlnesc cele mai frumoase două galerii şi care pe deasupra sunt şi înfrăţite. Sunt convins că din acest punct de vedere în tribună va fi un spectacol deosebit. Rămâne ca şi noi şi sperăm să realizăm lucrul acesta, să ne ridicăm la nivelul spectacolului din tribună şi, desigur, să facem un joc foarte bun şi să obţinem un rezultat foarte bun, de ce nu?!”, a declarat Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii.
„Sigur, practic s-a decis acolo cine rămâne în Liga 2 şi cine merge în Liga 1. Pentru că dacă Rapid nu câştiga la Timişoara, situaţia lor nu era chiar roză… au prins cu greu play-off-ul… Este foarte bine că jucăm cu o echipă de Liga I, ca să creştem trebuie să ne înfruntăm cu adversari dificili”, a precizat acesta despre victoriile giuleştenilor din ediţia trecută a Ligii 2.
Nicolae Croitoru se află în aceste zile la lotul naţional U19, din postura de „secund”. Săptămâna aceasta antrenamentele alb-violeţilor sunt conduse de staff-ul tehnic format din: Lucian Dobre (antrenor secund, fost „principal” la Ezeriş în C şi fost antrenor-jucător al Reşiţei), Antonio Foale (antrenor secund), Mădălin Smaranda (antrenor cu portarii), Adrian Rus (fiziokinetoterapeut) şi Marius Inciulescu (kinetoterapeut).
În pauza competiţională alb-violeţii vor disputa sâmbătă, de la ora 11, la Covaci, un test cu CSC Ghiroda, liderul C8.
Jocurile din optimile de finală ale Cupei României:
FC Buzău – Dunărea Călăraşi
Politehnica Timişoara – FC Rapid 1923
ACSO Filiaşi – AFC Hermannstadt
FC Voluntari – FCSB
U Craiova 1948 – Sepsi OSK
Minaur Baia Mare – Universitatea Craiova
Campionii FC Argeş – Dinamo 1948
Gaz Metan Mediaş – Chindia Târgovişte





