Primăria a stabilit unde și în ce condiții se pot vinde coroanele...

Primăria a stabilit unde și în ce condiții se pot vinde coroanele de Ziua Morților, la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara a transmis că, în vederea obţinerii avizului pentru vânzarea produselor specifice zilei de 1 noiembrie, comercianţii vor depune o solicitare scrisă la sediu, la camera 12, ghișeele 8 și 9, în perioada 28 – 29 octombrie.

Se pot vinde flori, coronițe, aranjamente florale ori candele.

Sunt necesare următoarele acte: cerere tip obținută de la ghișeul 8 sau 9, camera 12. Cererile se vor înregistra în perioada 28.10.2021 (toată ziua) și în data de 29.10.2021 până la ora 11. De asemenea, vânzătorii trebuie să mai depună copie buletin de identitate, carte de identitate sau copie Certificat Unic de Înregistrare.

De asemenea, este necesar și certificatul verde.

Costurile pentru ocuparea domeniului public sunt: taxa de autorizare de 69 lei, a imprimatului de 6 lei și cea de ocupare a domeniului public de 0,1 lei/mp/zi, care trebuie achitate în momentul înregistrării cererilor, fără posibilitatea de restituire a acestor taxe.

Locațiile propuse sunt zona cimitirelor din Timișoara, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie:

– Cimitir Calea Șagului – în față pe trotuar, maxim 10 solicitanți cu respectarea distanțării de 2 mp;

– Cimitir Calea Buziașului – în față pe trotuar, maxim 10 solicitanți cu respectarea distanțării de 2 mp;

– Cimitir Rusu Șirianu – în față pe trotuar, maxim 8 solicitanți cu respectare distanțare 2 mp;

– Cimitir Stuparilor – în față pe trotuar, maxim 8 solicitanți cu respectare distantare 2 mp;

– Cimitir Calea Lipovei – în față pe trotuar, maxim 10 solicitanți cu respectare distanțare 2 mp;

– Cimitir str.


Ovidiu Balea – în față pe trotuar, maxim 10 solicitanți cu respectare distanțare 2 mp;

– Cimitir Fabric/str. Mătăsarilor – în față pe trotuar maxim 8 solicitanți cu respectare distantare 2 mp;

– Cimitir Ghiroda/str. Cometei – în față pe trotuar maxim 5 solicitanți cu respectare distanțare 2 mp.

Se acordă o singură locație pentru fiecare solicitant care poate fi persoană fizică sau juridică pe o suprafață de 2 mp cu flori, coronițe, aranjamente florale, candele cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Solicitantii au obligația de a deține la locul de vânzare  Avizul pentru desfășurarea activității de comerț stradal, eliberat de Compartimentul Autorizare Activități Comerciale și Publicitate, dovada achitării taxei de ocupare a domeniului public – în original, documentul de identitate al vânzătorului care să coincidă cu identitatea persoanei menționate în aviz și certificatul verde pentru persoana fizică sau pentru reprezentantul societății care ocupă domeniul public. Încălcarea prevederilor legislației în vigoare atrage sancționarea contravențională a persoanei sau reprezentantului firmei, de către agenții constatatori și retragerea avizului.

„Salubrizarea permanentă a amplasamentului ocupat este obligatorie, încălcarea acestei prevederi ducând la retragerea avizului. Cedarea dreptului de folosință a amplasamentului duce la retragerea avizului și sancționarea contravențională a faptei. Activitatea comercială desfășurată nu trebuie să perturbe circulația pietonală”, au transmis reprezentanții Direcției Autorizare și Control din Primăria Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.