Din seria „minciunile și manipulările băieților deștepți, reformatori și mari salvatori ai Colterm SA”, Roxana Iliescu revine cu un nou episod.
Consilierul local de la Pro România a postat, joi, pe pagina sa de Facebook, ceea ce numește „dovada clară a faptului că încă din 18 august 2021, chiar și în septembrie, unul dintre furnizorii de cărbune importanți ai Colterm a făcut demersuri privind negocierea cantităților și graficului de livrare de cărbune, însă s-a lovit de un zid”.
În documentele prezentate apare și poziția aceluiași furnizor la „solicitarea făcută de băieții deștepți abia în data de 5 octombrie 2021, când au catadicsit ei să realizeze că n-au pic de cărbune și nici bani de gaz nu au”.
„În mod previzibil și de înțeles, AMV Style SRL, raportat la data foarte târzie 05.10.2021 la care Colterm s-a trezit să discute de cantități și grafic livrare, le răspunde că… să mai aștepte întrucât întârzierea cu care a venit solicitarea presupune dificultăți în pregătirea producției… printre altele! Prin urmare, situația e dezastruoasă.
Nu numai că nu avem stoc de cărbune, dar nu avem nici perspectiva livrării în timp util a cantităților necesare de cărbune! Inconștienților, să vă fie rușine!”, a transmis, joi, consilierul local Roxana Iliescu.
Acum sa nu cădem in derizoriu. AMV este firma de casa a fostului director de producție Golu Mihai și al fostului director general Emil Șerpe. Sa nu uitam vacantele la Marea Neagră Mamaia unde acești 3 corifei apar împreuna cu familia. (Sursa Facebook). Acum aceștia plătesc debarcarea. E simplu, totuși sa nu uitam ca toți sunt responsabili pentru situație și toți au băgat in buzunare bani murdari din cărbune ( unii chiar mașini luxoase Tuareg).
Boala grea recursul la „greaua mostenire”.
ce sa faca tu chizda cu carbunii??? sa ti vare in orificii??nu se mai folosesc carbunii de ani de zile la CET vaca cu cabina ce esti
tibi analfabetu’, las-o mai moale
clar ca se sparge buba….sa capusat tot….
de ce saadune altii …resturile?
CET-ul era planificat sa functioneze pe gaz. Acum un an , pe carbune era de doua ori mai scump decat pe gaz, asta incluzand pretul certificatelor verzi care este foarte mare la carbune. Acum gazul este de 3-4 ori mai scump asa ca s-au refacut calculele si se va lua si carbune pentru a echilibra consumul. Daca se stia ca se scumpeste asa mult gazul probabil se faceau stocuri de carbune. In plus, este de notorietate ca furnizorii de carbune din zona olteniei au monopol si in trecut aveau „intelegeri” cu fosta conducere colterm
certificatele verzi sunt o aberatie ce trebuie sa dispara
Ce face DNA în acest caz??? Sa cerceteze cazul și sa stabilească vinovații. Este vorba de prea mulți bani și o atitudine de doi lei pt cetățeanul corect și onest. Ani de zile,,, Colterm ul,, și-a bătut joc de timișoreni. Sa dea socoteala, asa este corect!!!