Ripensia vrea victoria pe terenul Unirii Constanţa, grupare aflată pe loc de retrogradare. Totuşi, tabăra roş-galbenă ştie că dobrogenii nu mai reprezintă sparring-partner-ul de la startul sezonului, mai ales prin colaborarea cu FCSB.
„Ne așteaptă un meci foarte dificil contra Unirii Constanța. Am studiat echipa adversă.
Unirea are în componență mulți jucători tineri și dornici de afirmare. Sunt mulți jucători proveniți din Academia FCSB, însă având în vedere că jucăm la o echipă care este situată sub noi în clasament, ne propunem foarte mult și mergem să luăm puncte. Sper să-i capacitez pe băieți să avem o consistență de joc mai bună decât în duelul cu FC Buzău”, a declarat Florin Fabian, tehnicianul Ripensiei.
Fabian nu va putea miza la malul mării pe Andrei Macrițchii (accidentat), Morariu și Sturzu (incerți), Lalic (suspendat) şi M. Ene nerefăcut în totalitate.
Ripensia, cu 14 puncte, ocupă locul 13 in Liga 2, gazdele de mâine de la Techrighiol sunt pe 17, cu doar şapte puncte până acum in clasament. Meciul roş-galbenilor de sâmbătă, din runda 13, va incepe la ora 11.00 şi nu e televizat.