Prefectura Timiș a anunțat că, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 43 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV2, care provoacă boala COVID-19, din 2.387 teste efectuate (din care 1.048 teste rapide). Cele mai multe cazuri noi sunt din Timișoara (30). Din totalul persoanelor identificate pozitiv în ultimele 24 ore la nivelul județului Timiș, trei au vârsta sub 18 ani.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este în Timiș de 1,73 (1,77 ieri), în timp ce în Timișoara a ajuns la 2,23 (față de 2,25 ieri).
În județ mai sunt cinci localități cu rata de infectare pe 14 zile este peste 3/1.000 locuitori, după cum urmează:
PESAC | 3,71 |
DUMBRĂVIŢA | 3,62 |
BALINŢ | 3,27 |
MAŞLOC | 3,27 |
RACOVIŢA | 3,11 |
În alte 13 localități din Timiș coeficientul infectărilor pe ultimele 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este între 2 și 3.
De la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul județului Timiș au fost administrate 631.973 doze vaccin împotriva virusului SARS-CoV2.
Numărul persoanelor vaccinate complet împotriva COVID-19, de la debutul campaniei și până în prezent, în centrele de vaccinare din județul Timiș este de 309.077. În total au fost administrate 77.672 doze de rapel Doza 3. Din totalul dozelor administrate până în prezent, s-a înregistrat un procent de 0,03% reacții post-vaccinale, de intensitate scazută spre moderată (155 reacții în total).
În această dimineață, în spitalele din județ erau internate 242 de persoane confirmate sau suspecte cu COVID 19, dintre care 32 la Terapie Intensivă. În ultimele 24 de ore au fost raportate două decese survenite în urma complicațiilor provocate de coronavirus, ceea ce duce bilanțul pe Timiș la 1.848 de morți, de la începutul pandemiei.
DSP Timiș a anunțat astăzi că un singur focar este activ în județ și se află în supraveghere epidemiologică, la Penitienciarul Timișoara, unde au fost confirmate cinci cazuri.