Lucrările de renovare de la Castelul Huniade nu mai așteaptă. Ce soluție...

Lucrările de renovare de la Castelul Huniade nu mai așteaptă. Ce soluție ia în calcul CJT

1
DISTRIBUIȚI

Liderul administrației județene, Alin Nica, a declarat, marți, că nu exclude posibilitatea contractării unui credit pentru a obține banii necesari finalizării reabilitării Castelului Huniade, care bate pasul pe loc de mulți ani.

Acum, întârzierea este provocată de Institutul Național al Patrimoniului, care nu a predat documentația tehnică spre Consiliul Județean Timiș, iar Comisia de Avizare refuză, în continuare, să aprobe acoperirea curții interioare a clădirii.

Alin Nica a precizat că deocamdată se va încerca o prelungire a contractului cu Ministrul Culturii pentru finalizarea documentației, dar proiectul tehnic ar urma să fie realizat de administrația județeană.

„Castelul Huniade este o prioritate pentru noi și îl vom reabilita chiar dacă va fi nevoie să luăm un credit pentru el.


Mi-a plăcut proiectul realizat de proiectanții care s-au ocupat de el, care presupune acoperirea curții interioare, numai că sunt la București, în Comisia de Avizare de la minister, niște oameni, cum să le zic… încremeniți în trecut, care spun că e o prostie să acoperim curtea. Deși le-am dat exemple de clădiri din aceiași perioadă istorică, din Berlin, Paris, Amsterdam.

Nu înțeleg de ce această gândire îngustă. Oricum, se va schimba Comisia de Avizare și sper să obținem avizul pentru acoperirea curții. Ne menținem ideea, nu renunțăm la ea. Așteptăm ca Institutul Național al Patrimoniului să ne predea documentația. Nici acum nu ne-au predat-o, pentru că nu au avut bani să o plătească. Din ianuarie este gata. Înțelegeți și frustrarea mea, dorința mea de a nu mai continua cu ei. Prelungim contractul cu ei până la finalizarea DALI și Proiectul Tehnic îl facem noi”, a spus Nica.

Președintele CJ Timiș nu exclude varianta de a lua un credit pentru finanțarea lucrărilor efective de reabilitare, pentru a nu se ajunge în situația Palatului Baroc, care 20 de ani a tot fost reabilitat și la care mai sunt și acum lucrări de realizat.

„Așa am ajunge la 20 de ani, cum a fost cazul cu Palatul Baroc, exact aceiași problemă am avut-o și acolo. Așa nu mai stăm după ei, chiar dacă va fi nevoie să luăm credit, luăm credit deoarece este o clădire emblematică, pentru că e un proiect foarte important pentru timișoreni și vrem să îl realizăm într-un timp rezonabil”, a mai spus, marți, Alin Nica.

1 COMENTARIU

  1. De ce se doreste acoperirea curții interioare, si cu ce?
    Este o clădire istorică, un castel medieval, îi strici fengshui-ul , aerul de castel dacă se vine cu prelate moderniste pe oțel, sau cupolă de sticlă

Dă-i un răspuns lui Petru Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.