SCM OHMA Timișoara, depășită clar la Pitești pe fondul absențelor. „Leii” au...

SCM OHMA Timișoara, depășită clar la Pitești pe fondul absențelor. „Leii” au avut doar zece oameni valizi

0
DISTRIBUIȚI
Foto: FC Argeș Basketball / Facebook

SCM OHMA Timișoara nu a putut să ţină pasul cu FC Argeş Piteşti după problemele avute cu coronavirusul.


Obligaţi să joace în Trivale, bănăţenii au avut câteva absenţe importante şi au cedat cu 73-95 într-un meci în care practic nu au pus probleme gazdelor.

Echipa pregătită de Dragan Petricevic a fost nevoită să se prezinte deoarece gazele au refuzat amânarea. SCM-ul a fost lipsită de serviciile lui Vlahovic (Covid) şi Olah (accidentat) şi nici nu l-a putut folosi pe americanul Gary Talton, jucător cu trecut chiar la argeşeni, dar care nu a avut la timp drept de joc.

Poate lipsiţi şi de vlagă după reluarea recentă a antrenamentelor, alb-violeţii au încheiat primul sfert în dezavantaj de 11 puncte (13-24). Jocul în curs permanent în favoarea „vulturilor”, care la pauză înregistrau deja un plus categoric: 53-28.

Lucrurile nu s-au schimbat nici la reluare, iar sfertul 4 s-a reluat de la 79-48 pentru FC Argeş. Au fost şi 36 puncte avantaj pentru amfitrioni, dar apoi s-a mai redus ritmul lor şi bănăţenii se pot consola cu un sfert câştigat (25-16).

Goraj Gajovic a fost principalul marcator al întâlnirii, cu 20 de puncte. Coşgheterul SCM-ului, care i-a folosit pe toţi cei zece oameni apţi, a fost Laszlo Lazar, cu 18 puncte, pentru „lei” au mai punctat: Komatina 11 puncte, Mirkovic 10, Gajic 9, Strong 6, Mocriţchi 5, R, Stanciu 5, E. Petrescu 4, Lilov 3 şi Schipor 2.

A fost al optulea eşec din 15 meciuri în LNB pentru SCM Timişoara, care a căzut în partea a doua a clasamentului. Peste exact o săptămână, tot de la ora 18.00 (Digi), alb-violeţii dau piept cu penultima clasată Dinamo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.