CJ Timiș plănuiește o „pseudo-centură” și pentru Lugoj. Ce sumă a fost...

CJ Timiș plănuiește o „pseudo-centură” și pentru Lugoj. Ce sumă a fost alocată pentru infrastructura rutieră în acest an

0
DISTRIBUIȚI

Proiectul de buget al Consiliului Județean Timiș a fost întocmit după zeci de ore de discuții și dezbateri în cadrul aparatului de specialitate al instituției și va fi supus votului aleșilor în cadrul unei ședințe care va avea loc în 10 februarie.

Președintele CJ Timiș, Alin Nica, a declarat, joi, că, anul acesta, instituția alocă 131 de milioane de lei pentru lucrări de infrastructură rutieră.

„Vrem să începem lucrul la o pseudo-centură a Lugojului în partea de vest.


Avem deja câteva idei de a o construi folosind drumurile comunale existente, iar prima idee este preluarea la CJT a drumului comunal dintre Coșteiu și Jabăr, comuna Boldur. Am discutat, în acest sens, cu ambii primari și sunt de acord”, a declarat, joi, președintele administrației județene.

Alin Nica a mai precizat că instituția va continua proiectul pe care-l consideră o centură secundară a Timișoarei.

„Pseudo-centura Timișoarei este un subiect pe care eu l-am lansat încă din 2015. Anul acesta ne dorim să dăm în folosință încă o porțiune din această pseudo-centură a Timișoarei, respectiv porțiunea dintre DN6 și Săcălaz, în dreptul localității Dudeștii Noi, pe DN6. Mai avem prevăzut în buget realizarea unui pod peste râul Bega Veche, iar apoi întreaga circulație poate fi deschisă. Vom începe lucrările, sper pe porțiunea Șag-Sânmihaiu Român și, în același timp, pe porțiunea dintre Moșnița Veche, Moșnița Nouă, Urseni și Giroc. În paralel, vom lucra și la preluarea altor drumuri din partea de nord a Timișoarei de la localitățile Sânandrei, Giarmata, Pișchia și Remetea, respectiv Recaș, astfel încât să închidem această pseudo-centură, care va asigura și asigură deja, parțial, mobilitatea pentru autovehiculele de mic tonaj, care nu mai sunt obligate să treacă prin Timișoara”, a mai afirmat liderul CJ Timiș, Alin Nica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.