Viceprimarul consideră că lunga perioadă de interimat la conducerea instituției de ordine publică a dus la formarea de „bisericuțe”, lucru care trebuie corectat.
În 19 ianuarie 2021, avocatul Cosmin Tabără devenea viceprimar al Timișoarei din partea PNL. Încă de atunci, a susținut că este nevoie de organizarea unui concurs pentru ca postul de conducere al Poliției Locale să fie ocupat „definitiv, să terminăm cu cei opt ani de interimat”.
„Am spus atunci, am spus și în cursul anului 2021 că definitivarea postului înseamnă responsabilitate, stabilitatea instituției, eliminarea «bisericuțelor» cauzate de perioada lungă de incertitudine. Am susținut și susțin că directorul Poliției Locale trebuie să acționeze pentru buna organizare a instituției, pentru a fi în slujba cetățenilor. 2021 a fost un an greu, în dese rânduri fiind disponibil doar un echipaj de intervenție, polițiștii locali aflându-se în subordinea MAI atunci, fiind angrenați în paza centrelor de vaccinare, a verificării persoanelor carantinate sau aflate în izolare, în paza locurilor în care erau carantinați migranții.
Au acționat în vederea creării unei stabilități în societate, sute de migranți aflându-se liberi, luni bune, în anumite zone ale orașului. Cu toate acestea, polițiștii locali au acționat mulțumitor, având o activitate continuă și cu rezultate mulțumitoare. Sigur, întotdeauna este loc de mai bine. Va trebui să investim în perfecționarea lor continuă dacă dorim să avem rezultate mai bune”, a transmis, joi, viceprimarul Timișoarei.
Cosmin Tabără mai spune că își dorește o competiție adevărată între concurenții care se vor înscrie.
„Îi mulțumesc domnului primar că a înțeles nevoia de a scoate la concurs acest post, până la sfârșitul lunii așteptând depunerea de dosare de către cei care doresc să se înscrie în această competiție, sigur, respectând condițiile de participare. Ce îmi doresc? Ca acest concurs să fie unul real, în care cel mai pregătit și aplicat să fie desemnat câștigător. Îmi doresc o persoană care să cunoască realitățile orașului nostru, să aibă legătură, contact cu Timișoara, să nu fie un concurs cu un câștigător dinainte cunoscut. Urăsc simulările de concursuri și niciodată nu voi da girul unor astfel de competiții! Vorbele mele nu constituie „acuze”, nici bănuieli, dar spun public că avem datoria de a desemna cea mai competentă persoană care să pună umărul la asigurarea liniștii cetățeanului”, a mai transmis Tabără.