Alin Nica, după ce instanța a consfințit excluderea lui Alin Popoviciu și...

Alin Nica, după ce instanța a consfințit excluderea lui Alin Popoviciu și Călin Roman din PNL: „Urmează domnul Ambruș”

2
DISTRIBUIȚI

Președintele PNL Timiș, Alin Nica, avertizează USR că alianța cu „rebelul” Raul Ambruș îi va costa majoritatea fragilă pe care o au acum în consiliul local. Discuția a pornit de la decizia Curții de Apel Timișoara, care a dat dreptate partidului în procesul excluderii consilierilor județeni Alin Popoviciu și Călin Roman.

„Este vorba de doi foști colegi pe care filiala noastră i-a exclus încă de la finele anului 2020.


Conform statutului și conform legii, au avut dreptul de a contesta decizia noastră. S-au urmat toți pașii legali, iar în final instanța a decis că am avut dreptate și am făcut aceste excluderi în mod statutar și legal. Nu mai puteam să continuăm cu cei doi după prejudiciile de imagine provocate. Acest lucru arată clar că noi procedăm legar și statutar atunci când alegem să ne despărțim de anumiți colegi care nu ne fac cinste. Urmează domnul Ambruș, dar trebuie să parcurgem toți pașii. Practic, domnul Ambruș, prin modul său de exprimare administrativă, viciază rezultatul electoral din 2020 schimbând o majoritate, bătând palma cu cei de la USR în consiliul local. Însă i-am spus domnului primar și l-am avertizat că dacă face o astfel de alianță de conjunctură dă cu piciorul la o majoritate solidă și consistentă pe termen lung alături de PNL. Noi considerăm de facto că ruperea alianței s-a produs din momentul în care s-a coalizat cu exclusul Raul Ambruș. În consecință, cei care vor suferi cel mai mult după excluderea lui Raul Ambruș vor fi cei de la USR, care vor pierde majoritatea în consiliul local. Am înțeles că sunt și probleme interne, consilieri locali care nu sunt de acord cu modul de conducere al organizației și de performanțele administrative ale USR la Timișoara, și s-ar putea să avem surprize chiar în tabăra USR”, a spus astăzi Alin Nica.

2 COMENTARII

  1. Ati facut rahatul praf, tovarasi de la PNL, asta ati facut cu deciziile voastre inspirate. Tradarea votului din 2020 ati facut-o voi cand ati ales sa reinviati cadavrul politic numit USL, in toata tara, si sa readuceti PSD-ul la putere. Asta e adevarata tradare. Si ce ati obtinut, se vede si din avion: mai putini ministri in Guvern, mai putine functii la nivel central si local, PSD va da la gioale cu orice ocazie, iar promovarea de loaze gen Tov Florin Catu a dus la noua voastra relevanta in spectrul politic romanesc -15%, mai putin decat a avut PSD-ul dupa epoca de trista amintire “Daddy Dragnea”. V-ati batut joc de oamenii care v-au votat si de partid. PNL a ajuns un mic papilom, un neg paros, pe curul mare si gras al PSD… Bravo “echipei castigatoare”.

Dă-i un răspuns lui Sipos Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.