Continuă repartizarea preșcolarilor și elevilor din Ucraina la unitățile din Timiș

Continuă repartizarea preșcolarilor și elevilor din Ucraina la unitățile din Timiș

0
DISTRIBUIȚI

În această săptămână, 31 de preșcolari și elevi refugiați din Ucraina au fost repartizați la diverse unități de învățământ din județul Timiș.

Potrivit inspectorului școlar general al județului Timiș, Aura Danielescu, este vorba despre 13 preșcolari, 11 elevi din ciclul primar, șase din cel gimnazial și un elev de liceu.

Elevul de liceu s-a înscris la Calderon, iar restul copiilor ucraineni vor merge, cel puțin temporar, la școli și grădinițe din Timișoara, Sânnicolau Mare, Găvojdia, Cenad și Belinț.

Repartizarea copiilor din Ucraina, care fug de război, va continua și în perioada următoare, în funcție de solicitări.

„Comisia de repartizare, în funcție de solicitări, va orienta copiii spre acele unități din Timișoara sau împrejurimi, după caz, ținând cont de posibilitatea de a avea cadru didactic cunoscător de limbă ucraineană.


Deocamdată au statut de audienți. Majoritatea tranzitează țara noastră. Sunt printre ei și părinți cu copii, ce vor rămâne în Timișoara. Dacă hotărăsc să rămână, vor avea nevoie de echivalare studii, așa cum se face pentru orice copil venit din afara țării, care vrea să-și continue studiile în România”, a precizat inspectorul școlar general Aura Danielescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.