A doua zi consecutivă de creștere a ratei de infectare în Timiș....

A doua zi consecutivă de creștere a ratei de infectare în Timiș. Numărul pacienților COVID-19 din spitale rămâne însă constant

0
DISTRIBUIȚI

Prefectura Timiș a anunțat că, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 436 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV2, care provoacă boala COVID-19, din 2.116 teste efectuate (din care 1.068 teste rapide). Din totalul persoanelor identificate pozitiv în ultimele 24 ore la nivelul județului Timiș, 46 au vârsta sub 18 ani.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este în Timiș de 4,34 (față de 4,32 ieri și 4,29 duminică).

În această dimineață, în spitalele din județ erau internate 144 de persoane confirmate sau suspecte cu COVID 19, dintre care 26 la Terapie Intensivă.


În ultimele 24 de ore au fost raportate două decese survenite în urma complicațiilor provocate de coronavirus, ceea ce înseamnă că bilanțul pe Timiș ajunge la 2.000 de morți, de la începutul pandemiei.

DSP Timiș a anunțat astăzi că șapte focare sunt active și se află în supraveghere epidemiologică, între care trei secții ale Spitalului Județean Timișoara, după cum urmează:

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 7 TIMIȘOARA – 3 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
COLEGIUL NAȚIONAL „Carmen Sylva” TIMIȘOARA – 5 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
SPITALUL JUDEȚEAN „Pius Brînzeu” TIMIȘOARA – 3 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
SPITALUL JUDEȚEAN „Pius Brînzeu” TIMIȘOARA – 7 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
CĂMIN PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE JIMBOLIA – 23 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
SPITALUL JUDEȚEAN „Pius Brînzeu” TIMIȘOARA – 6 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
CENTRUL EDUCATIV BUZIAȘ – 6 cazuri confirmate – Focar în supraveghere.

Autoritățile precizează faptul că în cazul focarelor din unitățile de învățământ este vorba despre una sau mai multe clase afectate, nu de întreaga unitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.