UPDATE 9 Primarul din Melitopol, Ivan Fedorov, a fost răpit vineri seara, a declarat Anton Gerașcenko, consilier al ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei. Potrivit lui Gerașcenko, primarul Ivan Fedorov a refuzat să coopereze cu invadatorii.
Ivan Fedorov ar fi fost răpit de soldați ruși. Consilierul ministerului de Interne a fost primul care a vorbit public despre răpirea primarului. Acesta spune că zece persoane au intrat în centrul de criză, i-au pus o pungă pe cap edilului și l-au luat „spre o direcție necunoscută”.
UPDATE 8 NATO nu îşi doreşte un „război deschis cu Rusia”, a declarat vineri pentru AFP secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la Antalya, în sudul Turciei.
„Avem responsabilitatea de a împiedica extinderea acestui conflict (între Rusia şi Ucraina – n.r.) dincolo de frontierele Ucrainei şi ca el să devină un război deschis între Rusia şi NATO”, a spus el în marja Forumului Diplomatic organizat de preşedinţia turcă.
Stoltenberg a justificat astfel refuzul Alianţei Nord-Atlantice de a impune o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei pentru a proteja populaţia de bombardamentele ruse.
O astfel de măsură „ar însemna să fim pregătiţi să doborâm avioane ruseşti”, iar asta „ne-ar duce aproape sigur la un război deschis”, a spus el.
Într-o declaraţie separată pentru Reuters, Stoltenberg a afirmat că crearea de coridoare umanitare în Ucraina pentru evacuare şi ajutor este „minimul” ce poate fi făcut acum, adăugând că este important că miniştrii de externe rus şi ucrainean s-au întâlnit.
El a mai spus că retorica nucleară a preşedintelui rus Vladimir Putin este „periculoasă” şi „necugetată” şi a reiterat că Alianţa nu va trimit trupe sau avioane în Ucraina.
UPDATE 7 Statele Unite, Uniunea Europeană, NATO şi Grupul naţiunilor puternic industrializate, G7, vor aplica noi sancţiuni masive Rusiei, în scopul izolării pe plan mondial, a afirmat vineri preşedintele american, Joseph Biden, după o conversaţie cu omologul său din Ucraina, Volodimir Zelenski.
„În contextul în care Putin îşi continuă atacul nemilos, Statele Unite, aliaţii şi partenerii continuă să acţioneze coordonat pentru intensificarea presiunilor economice asupra lui Putin şi pentru a izola şi mai mult Rusia pe plan mondial. Astăzi, mai târziu, împreună cu aliaţii din cadrul NATO şi din G7, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, precum şi cu Uniunea Europeană, vom anunţa noi măsuri pentru a-l presa pe preşedintele Putin şi pentru a-l trage în plus la răspundere din cauza agresiunii împotriva Ucrainei”, a declarat Joseph Biden, potrivit CNN.
„I-am transmis preşedintelui Zelenski că Statele Unite sunt alături de poporul Ucrainei în timp ce luptă curajos pentru apărarea ţării”, a subliniat Biden.
Conform Casei Albe, sancţiunile vor include retragerea statutului Rusiei de „naţiunea cea mai favorizată”, dar şi limitarea avantajelor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). De asemenea, vor fi instituite restricţii privind linii de creditare în cadrul instituţiilor financiare internaţionale, sancţiuni împotriva elitelor din Rusia, blocarea exporturilor produselor de lux în Rusia şi oprirea importurilor ruse de alcool, vodkă şi fructe de mare.
UPDATE 6 Reprezentanții ONU susțin că au rapoarte credibile potrivit cărora Rusia a folosit în războiul din Ucraina bombe cu fragmentare. Utilizarea acestora poate constitui crimă de război, anunță cei de la ONU, citați de Sky News.
Biroul pentru drepturile omului din cadrul ONU a anunțat că a primit „rapoarte credibile” privind mai multe cazuri în care forțele ruse au folosit muniție cu fragmentare în zonele populate din Ucraina. Utilizarea acestor arme ar putea constitui crime de război, au spus reprezentanții ONU.
„Din cauza efectelor lor extinse, utilizarea muniției cu fragmentare în zonele populate este incompatibilă cu principiile dreptului internațional umanitar care guvernează desfășurarea ostilităților. Le reamintim autorităților ruse că atacurile direcționate împotriva civililor și a obiectelor civile, precum și așa-numitele bombardamente zonale în orașe și sate… sunt interzise de dreptul internațional și pot echivala cu crime de război”, a declarat Liz Throssell, purtătorul de cuvânt al biroului ONU.
Bombele cu fragmentare au un mecanism care le permite să explodeze de mai multe ori, acoperind astfel zone întinse și făcând pagube însemnate.
UPDATE 5 Președintele rus, Vladimir Putin, a spus vineri că dorește să accepte participarea voluntarilor la lupta împotriva forțelor ucrainene și a aprobat trimiterea sistemelor de rachete capturate rebelilor sprijiniți de ruși din estul Ucrainei.
Ministrul rus al Apărării, Sergei Shoigu, a propus trimiterea sistemelor antitanc fabricate în America luptătorilor din regiunile rebele Luhansk și Donetsk.
Vorbind în fața consiliului de securitate al Rusiei, Putin a spus că este de acord cu această propunere. Președintele Vladimir Putin a mai spus că persoanele care doresc să lupte alături de armata rusă ar trebui să fie acceptate. Ministrul Sergei Shoigu a susținut că în Orientul Mijlociu sunt 16.000 de voluntari care sunt pregătiți să lupte împreună cu forțele Rusiei.
UPDATE 4 Trupele rusești au deschis noii linii de atac vineri, relatează BBC, care consemnează rachete care au lovit aerodromurile din orașele Lutsk și Ivano-Frankivsk din vestul Ucrainei.
De asemenea, au fost bombardat orașul Dnipro din centrul țării, pentru prima dată de la începutul invaziei, în urmă cu două săptămâni.
Refugiații din orașele aflate sub bombardament au fugit în vestul Ucrainei, crezând că este mai sigur.
Zeci de mii au trecut prin Lviv – un mare centru civil. Atacurile de vineri vizează orașe de o parte și de alta a acestuia.
UPDATE 3 Președintele Volodimir Zelenski a ripostat la afirmațiile Rusiei potrivit cărora Ucraina dezvoltă arme chimice sau biologice pe teritoriul său cu ajutorul SUA, relatează BBC.
„Se pretinde că pregătim un atac chimic”, spune el într-un mesaj video.
„Acest lucru mă îngrijorează foarte mult, deoarece am fost convinși în mod repetat: dacă vreți să cunoașteți planurile Rusiei, uitați-vă la ceea ce Rusia îi acuză pe alții că fac.”
„Care sunt aceste acuzații de pregătire a unor atacuri chimice?”, continuă el. „Ați decis să efectuați o „de-chimizare” a Ucrainei? Folosind amoniac? Folosind fosfor? Ce altceva ați mai pregătit pentru noi?”
„Pe pământul meu nu au fost dezvoltate arme chimice sau orice alte arme de distrugere în masă”, spune președintele.
În discursul său, el a mai spus că 40.000 de persoane au fost evacuate joi cu ajutorul guvernului ucrainean, la care se adaugă 100.000 în ultimele două zile.
El a mai spus că forțele ucrainene au reușit să livreze ajutoare vitale, inclusiv alimente și medicamente, în orașele atacate.
Dar a adăugat că atât Mariupol, cât și Volnovakha, din apropiere, „rămân complet blocate”.
UPDATE 2 Platformele Meta vor permite utilizatorilor Facebook și Instagram din unele țări să îndemne la violență împotriva rușilor și soldaților ruși în contextul invaziei din Ucraina, potrivit unor e-mailuri interne consultate de Reuters, într-o modificare temporară a politicii companiei.
De asemenea, compania de socializare permite temporar unele postări care îndeamnă la moartea președintelui rus Vladimir Putin sau a președintelui belarus Alexander Lukașenko, potrivit e-mailurilor interne adresate moderatorilor săi de conținut.
„Ca urmare a invaziei rusești din Ucraina, am permis temporar forme de exprimare politică care în mod normal ar încălca regulile noastre, cum ar fi discursuri violente precum „moarte invadatorilor ruși”. În continuare nu vom permite apeluri la violență împotriva civililor ruși”, a declarat un purtător de cuvânt al Meta.
Apelurile la moartea liderilor vor fi permise dacă nu conțin alte ținte sau locația și metoda, se arată într-un e-mail, într-o modificare recentă a regulilor companiei privind violența și incitarea la violență.
Citând articolul Reuters, ambasada Rusiei în Statele Unite a cerut Washingtonului să oprească „activitățile extremiste” ale Meta.
Modificările temporare ale politicii privind apelurile la violență la adresa soldaților ruși se aplică în Armenia, Azerbaidjan, Estonia, Georgia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Rusia, Slovacia și Ucraina, potrivit unui e-mail.
UPDATE 1 Noi atacuri au fost raportate, în această dimineață, în Ucraina. Ultimul dintre ele a fost într-un cartier al localității Dnipro. În urma atacului aerian, bombele au căzut lângă o grădiniță, un bloc și o fabrică de încălțăminte care a fost incendiată.
Știrea inițială
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni, vineri după-amiază, la solicitarea Rusiei, pentru a discuta acuzaţiile Moscovei privind presupuse activităţi ale Ucrainei de fabricare a armelor biologice şi chimice, informează cotidianul Le Monde.
Administraţia de la Moscova a acuzat Ucraina şi SUA că ar administra laboratoare de arme biologice şi chimice în Ucraina, dar acuzaţiile au fost respinse de cele două ţări. Rusia a folosit acest argument pentru a justifica invazia militară în Ucraina.
În schimb, Casa Albă a avertizat că Rusia ar putea utiliza arme neconvenţionale în Ucraina. „Rusia proferează acuzaţii false privind presupuse laboratoare de arme biologice şi chimice în Ucraina, iar China pare să susţină această propagandă. În acest context, ar trebui să fim cu toţii atenţi pentru că este posibil ca Rusia să utilizeze arme chimice sau biologice în Ucraina sau să creeze un pretext de acest tip pentru a le folosi. Rusia este cea care a utilizat în trecut arme chimice, inclusiv în tentative de asasinat asupra inamicilor politici, precum Aleksei Navalnîi”, a avertizat miercuri Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei SUA.
Şi premierul britanic, Boris Johnson, a avertizat că Rusia ar putea aduce arme chimice în Ucraina.
Reuniunea Consiliului de Securitate ONU se va încheia, aproape sigur, fără nicio concluzie, în contextul în care SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia şi China au drepturi de veto.
În acest timp, SUA au declarat joi că Ucraina nu are nevoie cu adevărat de avioane de luptă pentru a contracara atacurile ruse, dar au luat în considerare să-i furnizeze mai multe sisteme de apărare sol-aer, notează AFP.
„Avioanele nu sunt ceea ce au nevoie în principal partenerii noştri ucraineni în acest moment”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price. Potrivit lui Ned Price, armata ucraineană mai are „mai multe escadrile de avioane” în stare de zbor.
El a adăugat că „eficacitatea” flotei aeriene ruse a fost „limitată de sistemele de apărare aeriană de la sol”, fie că sunt „rachete sol-aer” sau sisteme portabile – cum ar fi Stingers, furnizate de americani. „Vom continua să furnizăm partenerilor noştri ucraineni sisteme sol-aer” şi „poate vom furniza şi mai multe”, a spus el.






