p>
Potrivit DRDP Timișoara, în ultima parte a lunii martie și începutul lunii aprilie, pe șantierul variantei de ocolire Timișoara Sud s-a lucrat la terasamente în zonele Freidorf, Giroc și Ghiroda.
Până la sărbătorile de Paște, antreprenorul planifică să reînceapă lucrările de așternere a primului strat de asfalt pe un alt sector din zona comunei Ghiroda, în apropiere de viitoarea conexiune cu centura de ocolire Timișoara Nord.
De asemenea, continuă relocarea de rețele de telecomunicații, rețele de apă, gaz și medie tensiune, respectiv lucrările la structurile pasajelor.
Stadiul de realizare a Centurii de Sud a Timișoarei a ajuns la 49%.
Varianta de ocolire sud a orașului, în lungime de 25 de kilometri, va face legătura pe direcțiile Reșița – Voiteg – Timișoara, Serbia – Moravița – Deta – Timișoara și mai departe spre Arad, respectiv Lugoj, asigurând continuitatea drumului european E 70, respectiv între DN 59 și DN 69.