
CSM Lugoj a încheiat cu încă un succes ediţia 2021-22 a Diviziei A1 de volei feminin.
Voleibalistele de pe Timiş au învins-o şi acasă pe Dinamo Bucureşti, scor 3-1. De altfel, bănăţencele au înregistrat numai victorii în grupa 5-8 a Elitei.
Locul 5 la final pentru timişence înseamnă o nouă participare în Challenge Cup, competiţie în care au atins sferturile actualei ediţii.
25-13, 25-18, 20-25, respectiv 25-19, au fost rezultatele pe seturi ale jocului din sala „Ioan Kunst Ghermănescu”, una în care a domnit atmosfera de sărbătoare.
La final, elevele lui Ugljesa Segrt au stat cu plăcere la o sesiune de autografe şi fotografii alături de suporteri.