„Duș public” pe Calea Buziașului. De luni, artera intră în șantier FOTO

„Duș public” pe Calea Buziașului. De luni, artera intră în șantier FOTO

1
DISTRIBUIȚI

Un crater în asfalt apărut pe Bulevardul Stan Vidrighin (Calea Buziașului), chiar la trecerea de pietoni aflată în apropiere de autogara Normandia, i-a stricat ziua unei timișorence.

Groapa s-a umplut cu apă de ploaie, astfel că o mașină a stropit-o din cap până în picioare pe aceasta când intenționa să traverseze.

„Timișoara, orașul civilizat, boem, primul la toate cele, a lansat și moda dușurilor publice de la marginea drumurilor. Mulțumesc pentru tratament, mă simt mult mai relaxată!”, a scris timișoreanca pe pagina sa de Facebook.

Primăria Timișoara a anunțat recent că de luni, 11 aprilie, vor începe lucrările de reabilitare, iar de la această dată se va închide circulaţia pe Calea Stan Vidrighin pe sensul de mers: strada Prof. dr. Aurel Păunescu Podeanu – sensul giratoriu Piața Gheorghe Domășneanu, pentru o perioadă de șapte luni.

Pe sensul de mers Piața Gheorghe Domășneanu – strada Prof. dr. Aurel Păunescu Podeanu se va permite circulaţia în dublu sens, cu câte o bandă pe sens.

Timpii de semaforizare din intersecţiile de pe traseu se vor ajusta în funcţie de noile restricţii impuse, precum şi de valorile înregistrate în perioada mai sus menţionată.

În urma discuțiilor municipalității cu societățile comerciale care vor fi afectate direct, constructorul le va asigura accesul pentru ca acestea să-și poată desfășura activitatea economică.

Pe Calea Stan Vidrighin se vor derula două proiecte strategice, primul este cel de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare, care beneficiază de fonduri europene atrase de Aquatim.


Al doilea proiect vizează reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale de pe Calea Stan Vidrighin.

Valoarea investiției este de aproximativ 83 de milioane de lei (TVA inclus), iar termenul de execuție este de 30 de luni.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui q Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.