250 de proiecte culturale, finanțate cu aproape 6 milioane de lei de...

250 de proiecte culturale, finanțate cu aproape 6 milioane de lei de CJ Timiș

0
DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Timiș a alocat peste 5,6 milioane lei pentru programul TimCultura 2022 –  suma nerambursabilă de care instituția dispune – pentru 250 de proiecte care au fost acceptate din cele 374 de proiecte depuse pentru finanțare, pentru care s-a solicitat suma totală de 22 milioane de lei. TimCultura este un program de finanțare nerambursabilă al Consiliul Județean Timiș, prin care acesta  își propune să deschidă actul de cultură și activitățile de tineret către un număr cât mai mare de persoane, inclusiv în orașele și comunele județului. Totodată, programul de finanțare dorește să contribuie la dezvoltarea ofertei culturale timișene în contextul titlului „Timișoara, Capitală Europeană a Culturii 2023”.

Atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă a ținut cont de mai multe criterii: valoarea culturală și artistică, originalitatea, capacitatea financiară și operațională a solicitantului, impactul, gradul de cofinanțare, relevanța în dezvoltarea culturală a județului, evidențierea multiculturalității, promovarea competitivității în rândul elevilor, valorificarea patrimoniului cultural bănățean cât și sustenabilitatea în timp a proiectului.


Printre ariile tematice pentru care s-au putut depune proiecte se numără artele spectacolului, patrimoniul cultural, artele vizuale, educația prin cultură și cultură prin educație, proiecte editoriale și literare, mobilitate, formare profesională, educație, educație în sănătate, mediu, incluziune socială, valorizarea spațiului DKMT și capitala europeană a culturii  – proiectele derulate în cadrul sau sub umbrela Programului Național Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la capitolul dedicat organizațiilor neguvernamentale. Acestea au depus proiecte cu o valoare totală de 13,5 milioane lei, raportat la bugetul disponibil de aproximativ 2 milioane de lei. În acest caz, punctajele acțiunilor culturale finanțate nu au coborât sub 75 de puncte. Beneficiază astfel de fonduri nerambursabile festivaluri urbane, de jazz, literatură, cinema, magie, concerte simfonice, acțiuni ce îmbină știința și cultura, evenimente dedicate studenților, cât și multe alte proiecte ce deschid actul cultural în întreg județul.

Rezultatele pot fi consultate pe pagina programului, www.timcultura.cjtimis.ro iar contestațiile pot fi depuse până vineri, 3 iunie, ora 14:00, la registratura consiliului județean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.