Un bărbat de 59 de ani, autoproclamat lider spiritual al unei comunităţi din județul Hunedoara (Copiii Soarelui), a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de viol, șantaj și împiedicarea accesului copiilor la educație.
Potrivit IPJ Hunedoara, joi, Poliția municipiului Brad a fost sesizată cu privire la apariția în spațiul public a unor informaţii cu privire la comiterea de infracțiuni contra libertății persoanei și infracțiunii contra integrității sexuale, ce ar fi fost săvârșite în cadrul unei comunități dintr-o comună din apropierea orașului.
Comunitatea „Copiii Soarelui” se află în atenția autorităților de mai bine de 10 ani, iar un recent reportaj publicat de Scena 9 menționează că foștii membri îl acuză pe liderul spiritual Adi de la Brad (Ardelean Fărcaș) de abuz sexual, abuz emoțional, exploatare prin muncă, izolarea de propriile familii, constrângerea de a nu merge la medic, de a trece copiii pe numele lui și a nu-i trimite la școală.
În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că autoproclamatul lider spiritual al comunităţii, un bărbat în vârstă de 59 de ani, a pus bazele unei comunități în care locuiesc diferite persoane, sub pretextul că slujesc „emancipării spirituale”.
Bărbatul este bănuit că ar fi comis, în mod repetat, fapte de hărțuire sexuală și de viol. Totodată, acesta ar fi împiedicat accesul la învățământul general obligatoriu al minorilor care trăiesc în cadrul comunității, aceștia nefiind înscriși la nici una dintre unitățile de învățământ ale statului roman.
Polițiștii, jandarmii și luptătorii Serviciului Acţiuni Speciale au făcut 14 percheziții, ocazie cu care au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă.
Perchezițiile domiciliare au fost efectuate în prezența reprezentanţilor DGASPC Hunedoara, care au evaluat situația celor 23 minori prezenți, la fața locului fiind prezente și două echipaje medicale, având în vedere faptul că în cadrul acestei comunități se aflau și femei însărcinate.
Poliţiştii l-au reținut pe bărbat pe o perioadă de 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de șantaj, viol, împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.
Judecătoria Brad a dispus joi măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile a bărbatului.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.
Prima parte a documentării aici: https://www.scena9.ro/…/copiii-soarelui-vipassa…
Copiii Soarelui rup tăcerea: https://www.scena9.ro/…/vipassana-romania-copiii…