„Mai avem nevoie de recenzori!”, a scris prefectul de Timiş pe pagina sa de Facebook. Mihai Ritivoiu face un apel, în special către tineri, pentru ca aceştia să se înscrie ca recenzori, mai ales că e o muncă plătită.
Ritivoiu (PSD) nu a ezitat să trimită cu această ocazie o „împunsătură” către primăriile USR, unde nu sunt destui recenzori – Timişoara şi Dumbrăviţa. Şi alte oraşe mari din ţară, mai ales Bucureşti, se confruntă cu aceeaşi problemă.
„Ne aflăm în etapa a II-a a Recensământului Național, cea de colectare de date prin interviuri față în față.
Primăriile aveau sarcina de a recruta şi încheia contracte cu recenzori, urmând ca aceştia să fie apoi instruiți de către Direcția Județeană de Statistică. Avem două localități în Timiş care nu au strâns tot personalul necesar: Timişoara şi Dumbrăvița (oare de ce nu mă mir)”, a scris Mihai Ritivoiu.
„Îi anunț pe cei interesați să câştige nişte bani în următoarele săptămâni, mă gãndesc în special la tinerii de peste 18 ani care poate vor să facă un ban în vacanță, să se ducă la primăriile Timişoara şi Dumbrăvița, să semneze un contract de recenzor, iar apoi vor fi instruiți de Direcția Județeană de Statistică. Se plăteşte pe chestionar realizat (7 lei / persoană, 3,5 lei / locuință) şi se pot câştiga câteva mii de lei într-o lună. Vă aşteptăm!”, a conchis prefectul jud. Timiş.
Papagalul asta pesedist se mira de ce nu se inghesuie tinerii sa fie recenzori cand primesti 10 RON in total / formular? Prea ipocrit, ca toti pesedistii.