O nouă ediție a Festivalului Filmului Francez, cu proiecții și la Timișoara,...

O nouă ediție a Festivalului Filmului Francez, cu proiecții și la Timișoara, în aer liber și la reabilitatul Cinema Victoria

0
DISTRIBUIȚI

Cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului Filmului Francez – cel mai lung din România dedicat unei cinematografii naționale  – cuprinde peste o sută de proiecții care vor avea loc în cinematografe, spații culturale alternative sau în aer liber, între 1 și 12 iunie, în 11 orașe din țară. Noua identitate digitală a festivalului este www.festivalff.ro, pe care cinefilii pot consulta secțiunile acestuia, programul complet și detalii despre filme. Ediția din acest an are loc sub genericul „Ochii noștri larg deschiși”.

La Timișoara proiecțiile vor avea loc între 2 și 5 iunie, cu filme în premieră, care vor rula la cinema Victoria și în grădina Institutului Francez.

Selecţia filmelor din acest an este alcătuită din 27 de lungmetraje şi scurtmetraje, organizate în patru secţiuni. Titlul de deschidere al acestei ediții la Timișoara este „Entre les vagues” (În bătaia valurilor) de Anaïs Volpé, care le are în rolurile principale pe Souheila Yakoub și Déborah Lukumuena, iar filmul, care face parte din secțiunea Competiție Tinere Talente – Lungmetraj,  este o poveste emoționantă despre prietenie.

Din selecție face parte și „I Comete” (Cometele) de Pascal Tagnati, care prezintă viața cotidiană a unui sat corsican, pe parcursul unei veri. Publicul va putea descoperi și „Ibrahim”, o dramă socială, debutul regizoral al actorului Samir Guesmi. Din selecție mai fac parte și comedia „Les Amours d’Anaïs” (Iubirile lui Anaïs) de Charline Bourgeois-Tacquet și tulburătoarea dramă „Bruno Reidal” de Vincent le Port.


Filmele din această secțiune vor concura pentru premiul publicului.

„Les Passagers de la nuit” (Pasagerii nopții) de Mikhaël Hers deschide secțiunea emblematică a festivalului, Panorama filmelor anului. O odă melancolică a anilor ʹ80, filmul a fost prezentat la ediția de anul acesta a Festivalului de Film de la Berlin. Alte filme apreciate de criticii francezi și prezentate în premieră națională în România completează această secțiune a festivalului: „L’événement” (Evenimentul) de Audrey Diwan spune povestea lui Anne, o tânără care decide să avorteze pentru a-și putea termina studiile, dar și pentru a se elibera de constrângerile sociale ale familiei sale din clasa muncitoare; „Enquête sur un scandale d’Etat” (Ancheta unui scandal de stat) de Thierry de Peretti urmărește întorsăturile unei anchete palpitante a unui jurnalist de investigație; „Albatros” de Xavier Beauvois este drama unui ofițer de poliție dintr-un orășel din Normandia, a cărui viață ia o întorsătură dramatică când ucide un fermier din greșeală.

În contextul în care Franța deține președinția Consiliului Uniunii Europene, secțiunea Regard vers l’Europe (Privire către Europa) reprezintă elementul central al acestei ediții şi celebrează cooperarea în domeniul cinematografiei prin proiecția unor coproducţii franco-europene marcante. „Olga”, de Elie Grappe, este un film despre o gimnastă în vârstă de 15 ani, ruptă între Ucraina natală zguduită de revoltele din Maidan, și Elveția, unde se pregătește pentru Campionatele Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.