Sala de sport din Variaș, „ratată” de două ori de aceeași firmă....

Sala de sport din Variaș, „ratată” de două ori de aceeași firmă. Primar: „Teoretic ar trebui să nu-i dai voie să se înscrie și a treia oară la licitație”

0
DISTRIBUIȚI

Primăria Variaș încearcă de trei ani să construiască o sală de sport finanțată de Compania Națională de Investiții. Contractul a fost reziliat de două ori, pentru că aceeași firmă, care a câștigat de două ori licitația, dar nu a reușit să termine lucrarea în termen.

„În programul CNI există bani, e un program bun, dar nu suntem în stare să-i valorificăm, din cauza unor constructori, și aici din nou revin la legislație. Am avut un constructor acum aproape trei ani, când am început, valoarea sălii era de 6 milioane de lei, termen de execuție 10 luni. Nu s-a finalizat, după un an am reziliat contractul cu ei. Noi am cerut, CNI-ul gestionează tot, de la proiectul tehnic până la licitație, inclusiv banii, noi venim cu terenul, parteneri. S-a refăcut devizul, iar de la 6 milioane a ajuns la 9, iar acum un an și jumătate nu era nebunia cu prețurile de acum. S-a scos la licitație și culmea, aceeași firmă, în colaborare cu alta, câștigă din nou licitația. Se face un an de zile, iar acum o lună am reziliat din nou contractul, firma a renunțat la tot.


Reluăm procedura, refacem devizul, o să ajungem la 12 milioane. Și uite așa, în trei ani, în loc să facem o sală cu 6 milioane, iar cu 12 să facem două, abia vom reuși să facem una. Nu există acea descentralizare, să putem avea la nivelul nostru toate pârghiile legale de a constrânge un constructor. Teoretic ar trebui să nu-i dai voie să se înscrie și a treia oară la licitație, dar nu există pârghii în acest sens”, a spus primarul Nicolae Birău în cadrul emisiunii „Drumul bun” de la Tele Europa Nova.

O altă problemă cu care se confruntă comuna timișeană este modul în care bugetul local este alimentat „de la centru”. „În momentul de față avem semnate două contracte pe bani din bugetul local, dar n-au fost demarate lucrările. Asta pentru că încasările de la bugetul național, alocate la începutul anului, sunt diminuate. Ei spun că nu au încasări. Am pierdut câteva sute de mii de lei de la începutul anului doar scriptic. Nu putem să dăm drumul niciunei lucrări, pentru că acel constructor va veni la primar. Nu e problema lui că noi avem alte probleme administrative, el trebuie să-și primească banii. Degeaba ai bugetată o lucrare, scriptic, că în execuție nu ai bani. De aceea am laut decizia să oprit două luni de zile cel puțin, să vedem dacă se redresează ceva. Nu putem pune presiune pe oameni, nu am mărit taxele. Dacă baza de impozitare crește, scade procentul de colectare. Acum câțiva ani am mărit cu un procent mic, există un impact, dar nu major”, a explicat edilul-șef

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.