Casele memoriale are unor personalități de calibru, locuri de neratat într-o vizită...

Casele memoriale are unor personalități de calibru, locuri de neratat într-o vizită la Lugoj FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Dacă Timișoara, supranumită „capitala Banatului”, nu se poate lăuda cu case memoriale care au aparținut unor personalități ale orașului, al doilea oraș al județului, Lugoj, cu o moștenire mult mai bine conturată, are câteva case memoriale demne de vizitat.

Ele au aparținut unor personalități de vază ale orașului, precum Ioan Popovici Bănățeanul, Victor Vlad Delamarina, Traian Grozăvescu, Ion Vidu sau familiei Bredicenilor, chiar dacă multe au suferit modificări, căci în ele se regăsește atmosfera vremurilor de altădată, când viața culturală a orașului de pe Timiș era de-a dreptul remarcabilă.

Case memoriale lugojene

Casa în care a trăit Ion Vidu între anii 1867 și 1931, aflată pe strada care-i poartă numele și care aparține acum unei nepoate a cunoscutului muzician, păstrează înfățișarea de altădată, iar în interior mai există obiecte, documente și fotografii din timpul vieții sale, dar casa Bredicenilor, aflată în patrimoniul orașului, a suferit mai multe intervenții care au alterat înfățișarea ei originală.

Pe strada Traian Grozăvescu se află casa memorială în care a trăitcunoscutul tenor, imobilul fiind acum o clădire de patrimoniu. Ea a fost restaurată de un nepot al celui care a avut un sfârșit atât de tragic, respectând înfățișarea acesteia de la sfârșitul secolului al XIX-lea, așa cum apare în ilustrate ale vremii.

Imobilele unor personalități, demolate sau modificate

Casa care a aparținut jurnalistului Valeriu Braniște de pe strada Făgetului nr. 12, cea în care, în primele două decenii ale secolului trecut, acesta a redactat ziarul „Drapelul” a fost renovată fără a se respecta normele de restaurare, iar cea a lui Ioan Popovici Bănățeanul, aflată pe strada care-i poartă numele, a fost supraetajată încă din anii ʹ80. Imobilul în care a locuit revoluționarul pașoptist Eftimie Murgu a fost demolat, pe locul respectiv mai existând doar o inscripție care menționează: „În acest loc a fost casa în care a locuit marele revoluționar romând de la 1848, Eftimie Murgu”, iar lângă biserica romano-catolică există o placă memorială pe care stă scris că acolo s-ar fi aflat casa în care s-a născut faimosul actor Bela Lugosi, în locul căreia s-a înălțat un alt edificiu.

O colecție valoroasă, pentru un nou muzeu

Și casa preotului greco-catolic Nicolae Brânzeu, care și-a petrecut o bună parte din viață în Lugoj, este acum o proprietate privată, dar o serie de obiecte și documente, unele de mare valoare istorică și documentară, care au aparținut acestuia și s-au  păstrat mai bine de un veac în familia prof. univ. Pia Brânzeu, au fost acum donate celui mai nou muzeu din Lugoj și vor alcătui o expoziție foto-documentară permanentă, intitulată „Un nume, o familie, un oraș: Nicolae Brânzeu și Lugojul”.


Nicolae Brânzeu (1883-1962) a fost unul din preoții greco-catolici importanți ai Lugojului, care nu a ajuns episcop deoarece era căsătorit, dar a fost șeful canonicilor.

A absolvit liceul la Orăștie, unde a fost coleg cu Petru Groza, a studiat la Budapesta și și-a luat doctoratul la Viena, iar în 1920 s-a stabilit la Lugoj, unde, pasionat de jurnalism, a publicat în ziarul „Drapelul”, fondat de Valeriu Braniște. De la Nicolae Brânzeu s-au păstrat mai multe cărți religioase, memorii, scrisori – primite inclusiv de la episcopii greco-catolici martiri, alături de care a fost și închis – sau publicații în presa vremii. Printre documentele valoroase donate sunt de menționat diploma de doctor din 1908, o scrisoare de la Vincențiu Babeș sau o diplomă de la Blaj din 1868.

Vernisajul expoziției va avea loc în 7 iunie, ora 18:00, în clădirea Preparandiei greco-catolice de fete de pe strada Ep. Dr. Ioan Bălan nr. 4.

Surse foto: wikipedia.org, lugojexpres.ro, lugojeanul.ro,

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.