Ripensia a pierdut amicalul de la Hunedoara. Pentru roş-galbeni urmează un nou...

Ripensia a pierdut amicalul de la Hunedoara. Pentru roş-galbeni urmează un nou test cu o echipă din zonă

0
DISTRIBUIȚI
Foto: ripensiatimisoara.ro

Ripensia a fost învinsă azi la Hunedoara, în primul test din cadrul stagiului pe care-l efectuează aproape, la Haţeg. Divizionara „C” Corvinul s-a impus cu 3-1. Pentru „corbi” a fost primul test al verii.

Hunedorenii au ratat recent promovarea, dar au arătat iarăşi potenţial.


Prima repriză le-a aparţinut, Dobre intervenind salvator în mai multe ocazii. A greşit însă intervenţia în minutul 24, faultând un adversar iar Coman a deschis scorul de la punctul cu var. Pentru roş-galbeni Gavra a fost cel mai periculos om, dar acesta nu a reuşit să marcheze.

În repriza secundă hunedorenii şi-au majorat avantajul prin Pîrvulescu, în minutul 52 după un contaatac. Fridrich a redus din diferenţă şapte minute mai târziu şi tot el a fost aproape de 2-2 cu un şut de la distanţă. „Ripi” a avut şi un gol anulat pe motiv de ofsaid, la Călin, însă cei care au punctat în final au fost tot corviniştii, prin Lupuşoru (90+2).

Ripensia: Dobre (46, Toroc) – Zamfirescu (46, Morariu), Țieranu (72, Butnărașu), Fridrich, Gladun – Stoi (46, Călin), Mogoș (46, Szimionas) – Mihart (46, Chera), Ene (46,
Vidrăsan), Mitrov (46, Piftor) – Gavra 64, Vermeșan).

Lalic, Stoica și A. Macrițchii nu au fost folosiți din cauza unor probleme medicale. Următorul test al ripensiştilor va fi tot în deplasare, sâmbătă, 16 iulie, de la ora 11,
contra unei alte echipe hunedorene din Liga 3 – CSM Deva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.